Cetăţenii turci care au agresat un bărbat care încercase să fure dintr-un magazin de haine deţinut de unul dintre ei sunt cercetaţi sub control judiciar, au transmis reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. Victima a fost lovită cu maşina, iar apoi cu picioarele şi un obiect dur, în zona capului şi apoi pe tot corpul.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au anunţat, joi, că poliţiştii s-au sesizat, după apariţia unor imagini video în spaţiul public, cu privire la faptul că doi bărbaţi au săvârşit infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
”Din cercetări a rezultat faptul că, în data de 01.11.2024, în jurul orelor 13:00, la scurt timp după ce persoana vătămată a încercat să sustragă obiecte vestimentare dintr-un magazin de haine situat în municipiul Alba Iulia, aceasta a fost identificată la aproximativ 500 de metri distanţă, în zona stadionului din municipiul Alba Iulia, de către administratorul unităţii comerciale şi de un apropiat al acestuia. În acest context, unul dintre cei doi autori, care se afla la volanul unui autoturism şi circula cu o viteză redusă, a lovit cu autoturismul persoana vătămată, cu scopul de a o opri. În urma impactului cu autoturismul, persoana vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut”, au transmis procurorii.
Ei au menţionat că, după ce victima a căzut, a fost lovită mai multe ori de celălalt bărbat cu un obiect contondent şi cu piciorul în zona capului şi pe toată suprafaţa corpului.
”De asemenea, în timp ce persoana vătămată era lovită, din autoturism a coborât şi primul autor, care i-a aplicat şi el persoanei vătămate aproximativ 4-5 lovituri cu piciorul în partea superioară a corpului”, a mai precizat sursa citată.
Cei doi bărbaţi, care sunt cetăţeni turci, au fost reţinuţi iniţial pentru 24 ore, iar procurorul a luat apoi faţă de aceştia măsura preventivă a controlului judiciar.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.