Şoferii de autoturisme care ies, sâmbătă după amiază, din ţară, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac 2, către Ungaria, aşteaptă două ore pentru realizarea formalităţilor vamale. La intrarea în ţară este aglomeraţie în punctele de trecere a frontierei de la Nădlac 2 şi Vama Veche, la graniţa cu Bulgaria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Conform portalului Poliţiei de Frontieră, sâmbătă la orele prânzului şoferii care ies cu autoturismele din ţară către Ungaria pe la Nădlac 2 aşteaptă în medie, 120 de minute. În acest punct de trecere a frontierei sunt deschise şase artere rutiere la ieşire din ţară, iar coloana de maşini formată se întinde pe un kilometru. 
Şi pe sensul de intrare în ţară punctul de trecere a frontierei Nădlac 2, amenajat pe autostradă, este aglomerat. Pentru şoferii care intră în România cu autoturismul sunt deschise patru artere rutiere, iar timpul de aşteptare este de o oră. 
Mai puţin aglomerat este punctul de trecere a frontierei Nădlac 1. 
Tot la intrarea în ţară, coloane de maşini s-au format şi la punctul de trecere a frontierei de la Vama Veche, dinspre Bulgaria către România, unde timpul mediu de aşteptare este de 60 de minute şi este deschisă o arteră rutieră.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.