Administratorul special al RADET, Răzvan Niţu, a demisionat, marţi, în urma accidentului produs cu o zi în urmă, când doi muncitori şi-au pierdut viaţa după fisurarea unei ţevi a sistemului de termoficare din incinta Complexului studenţesc Leu.
Răzvan Niţu a fost ales în iunie anul trecut, de către consilierii generali, administrator special al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), după ce Sorin Chiriţă a devenit city manager în urma concursului organizat de Primăria Capitalei.
Luni seară, doi angajaţi ai RADET care lucrau în subteran pentru remedierea unei avarii la o conductă din Complexul studenţesc Leu au fost surprinşi în canal după ce ţeava s-a fisurat.
Unul dintre ei a reuşit să iasă la suprafaţă, dar a suferit arsuri pe o suprafaţă mare din corp, iar cel de-al doilea a fost prins în subteran şi a fost scos decedat, după câteva ore. El rămăsese blocat între ţevi, iar apa care a invadat canalul avea o temperatură mai mare de 90 de grade. Muncitorul care a reuşit să iasă singur a fost iniţial transportat la Spitalul Universitar cu arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, apoi a fost transferat la Spitalul Militar, unde a murit marţi.
Parchetul Judecătoriei Sectorului 6 a dechis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă în urma acestui accident.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.