INSP a anunţat, miercuri, că au fost raportate 35 de cazuri de coronavirus la muncitori indieni din Popeşti-Leordeni, ajunţi în ţară în 20 aprilie, prin Aerorpotul Otopeni. La trei dintre ei s-a depistat varianta britanică, iar la alţi şapte una dintre mutaţiile indiene ale virusului, nu cea care provoacă situaţia epidemiologică din India.
”În data de 01.05.2021, Direcţia de Sănătate Publică Ilfov a informat Institutul Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (INSP - CNSCBT) despre un focar de infecţie cu SARS-CoV-2 depistat la 9 cetăţeni din Republica India, angajaţi ai unei firme cu sediul în Popeşti-Leordeni, ce au intrat în ţară prin Punctul de Control/Trecere de Frontieră Aeroport Otopeni în data de 20.04.2021, prezentând teste RT-PCR negative. Conform unei proceduri interne a firmei, cei 9 angajaţi au intrat direct în carantină pentru 5 zile, urmând a fi testaţi preventiv înainte de a intra în comunitate”, a transmis, miercuri, INSP.
Sursa citată a rpecizat că, în data de 26.04.2021, au fost depistaţi cu SARSCoV-2 în urma efectuării unor teste antigen rapide.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”De asemenea, tot DSP Ilfov a informat că alţi 26 de cetăţeni străini din Republica India, angajaţi ai unei alte firme care îşi desfăşoară activitatea în localitatea Popeşti-Leordeni, au fost depistaţi cu SARS-CoV-2 în urma unei testări cu teste antigen rapide în zilele de 19 - 20.04.2021. Dintre cele 35 de persoane care au fost confirmate cu infecţia SARS-CoV-2, în prezent se află internate 19 persoane, dintre care 18 persoane la Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” din Bucureşti şi 1 persoană la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”. Celelalte 16 persoane pozitive doar la testul rapid se află, în continuare, în izolare în localitatea Popeşti-Leordeni”, se mai arată în document.
În data de 30.04.2021, pacienţilor internaţi în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” li s-au prelevat probe pentru efectuarea testelor de screening RT-PCR şi a secvenţierii, iar în după-amiaza zilei de 03/05/2021, INCDMM Cantacuzino a comunicat la INSP rezultate pozitive la secvenţiere pentru varianta britanică la 3 pacienţi, precum şi pentru o variantă indiană, alta faţă de cea care a provocat situaţia epidemiologică actuală din India, la alţi 7 pacienţi.
”Alţi 5 pacienţi au fost pozitivi pentru varianta B.1.127 care nu reprezintă o varianta ce determină îngrijorare. În 3 cazuri probele au o încărcătură virală mică neconcludentă”, a mai precizat INSP.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.