Fata de 16 ani din judeţul Hunedoara confirmată, sâmbătă, cu coronavirus, este fiica bărbatului din acest judeţ internat cu COVID-19 la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. Mama fetei a fost testată, iar rezultatul a fost negativ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Probele prelevate de la fiica bărbatului în vârstă de 45 de ani, din judeţul Hunedoara, confirmat ieri cu infecţie cu COVID 19, au indicat, astăzi, prezenţa virusului de tip nou Corona COVID 19. Analizele au fost efectuate la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Tânăra, în vârstă de 16 ani, este asimptomatică şi va fi internată la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, conform procedurilor”, se arată într-un comunicat de presă, de sâmbătă, al Centrului judeţean de comunicare şi informare publică Hunedoara.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De la sosirea în ţară, din Italia (zona Lombardia), în 26 februarie, întreaga familie s-a izolat la domiciliu. 
 
Tatăl fetei este în continuare sub supraveghere medicală la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” Timişoara şi nu prezintă simptome, având o stare generală bună. 
 
În cazul celui de-al treilea membru al familiei, respectiv mama, rezultatele analizelor au fost negative. Conform procedurilor, aceasta va rămâne în continuare izolată la domiciliu, fiind monitorizată zilnic de către personalul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara.
 
Alte două cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate sâmbătă, astfel că numărul total al persoanelor depistate cu acest virus a ajuns la 11 la nivel naţional. Cele două noi cazuri sunt la o fată de 15 ani din Timişoara şi la o altă adolescentă de 16 ani, din Hunedoara.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.