Deputatul PNL Cătălin Daniel Zamfir anunţă că, după o întâlnire cu reprezentanţii PSD, s-a decis ca Legea dării în plată să intre la votul final în Camera Deputaţilor, pe 6 aprilie, cu menţiunea că Prima Casă nu va fi inclusă în lege, iar plafonul creditelor a crescut de la 150.000 de euro la 250.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Daniel Zamfir a precizat pe Facebook că a discutat, joi, cu vicepreşedintele PSD Viorel Ştefan, la întâlnire participând şi avocatul Gheorghe Piperea, vicepreşedintele Comisiei Juridice, Ciprian Nica (PSD), şi Cătălin Voievozeanu de la AURSF.

 

”Discuţia a fost una lungă şi constructivă. Legea dării în plată va intra în dezbaterea Comisiei Juridice joi, 31 martie, iar miercuri, 6 aprilie, va intra la votul final în Camera Deputaţilor”, a scris Zamfir. 

Deputatul PNL a menţionat aspectele în care PSD este de acord cu proiectul de lege.

”Ca si PNL, şi PSD susţine ca Legea dării în plată trebuie să se aplice fără discuţie creditelor în derulare, să beneficieze şi cei care au luat credite de nevoi personale cu ipotecă în vederea achiziţiei, construcţiei sau amenajării unor imobile cu destinaţia de locuinţă sau achiziţionării unui teren în vederea construcţiei unei case. De asemenea, şi PSD e de acord că legea trebuie să se aplice şi celor care au fost deja executaţi, prin sistarea popririi pe venituri”, a spus Zamfir. 

Iniţiatorul proiectului de lege a ţinut să precizeze, însă, că PSD va susţine menţinerea unui plafon, dar crescut la 250.000 de euro, faţă de 150.000 de euro cât era în varianta adoptată de prima Cameră, Senatul. 

Daniel Zamfir a adăugat că PSD consideră că Programul Prima Casă trebuie exclus de la aplicarea legii.

Zamfir a venit şi cu o concluzie, după discuţiile cu PSD: ”Dacă varianta pe care am discutat-o va fi votată, eu cred că este acoperitoare pentru cele mai multe cazuri. Nu este perfectă. Însă eu, personal, cred că e mai important acum să treacă legea şi să beneficieze oamenii de ea cât mai repede, nu să fie executaţi şi lunile viitoare”. 

Zamfir spune că, în opinia sa, păstrarea unui plafon în lege este ”discriminatoriu” şi că Prima Casă trebuie să rămână în lege. 

”Asta va putea lămuri Curtea Constituţională, dacă va fi sesizată. Dacă va fi sesizată, asta nu înseamnă că se suspendă aplicarea legii până se pronunţă Curtea. Îmi menţin părerea că beneficiarii Programului nu trebuie excluşi, însă cred că e mai înţeleaptă decizia de a nu da prilej băncilor să şantajeze cu mărirea avansului sau Guvernului să desfiinţeze programul, ambii pretextând că din cauza acestei legi”, a mai afirmat Daniel Zamfir în postarea pe pagina de socializare. 

Senatul a adoptat Legea dării în plată pe 29 februarie, stabilind, prin amendamentele aduse în plen, ca programul guvernamental Prima Casă să nu fie exclus de sub prevederile legii. Tot atunci, senatorii au acceptat amendamentul BNR potrivit căruia se impunea un plafon maxim de 150.000 de euro, pentru creditele vizate de legea dării în plată. 

Legea a ajuns la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, unde a rămas blocată. Iniţial, Birourile permanente au decis că raportul final al legii dării în plată să fie prezentat de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor până pe data de 17 martie, dar legea nu a apărut pe ordinea de zi a comisiei. 

Între timp, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat că liberalii susţin eliminarea programului Prima casă de sub incidenţa legii dării în plată. De asemenea, Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că PSD nu susţine renunţarea la plafonul de 150.000 de euro şi că solicită introducerea în textul de lege a unei prevederi care să spună că programul Prima Casă nu este afectat de acest act normativ. Premierul Dacian Cioloş declara, recent, că Legea dării în plată poate arunca în aer sistemul bancar dacă nu e gândită bine. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.