Deputatul ALDE Varujan Vosganian a declarat, joi, că formaţiunea pe care o reprezintă nu va susţine în niciun fel modificarea cotei unice prin creşterea impozitării, indiferent sub ce nume va veni iniţiativa, ci doar dacă este vorba despre o scădere a impozitării.
"În ce priveşte cota unică, nu trebuie să facem nicio concesie. Noi, ALDE, credem că important este relaxarea fiscală. Dacă va exista o discuţie privind redefinirea cotei unice prin trepte de impozitare sub actualele cote, suntem dispuşi să discutăm, dar orice modificare a cotei unice în sensul creşterii impozitării, indiferent cum îi spunem acestei abateri de la cota unică, nu va găsi în ALDE un partener", a spus Vosganian.
Toate firmele din România vor plăti, de la 1 ianuarie 2018, un impozit pe cifra de afaceri în locul impozitului pe profit, care va dispărea, prevede noul program de guvernare al coaliţiei PSD-ALD. Măsura, o mare noutate fiscală, aduce beneficii statului, care încasează bani indiferent dacă firmele fac sau nu profit, şi dezavantajează puternic companiile, care vor plăti sume tot mai mari pe măsură ce se dezvoltă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dacă va fi aplicată, măsura va elimina cota unică de 16%, în vigoare din 2005, şi va schimba complet modul de taxare a afacerilor din România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.