Liderul PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, explică, într-o postare pe Facebook, de ce nu este încă viceprimar al Capitalei, la două luni de la alegeri. "Explicaţia pentru toate acestea este de găsit nu în codul administrativ, ci într-o modificare a Codului Administrativ de acum o lună. (...) guvernul PNL a modificat în mod abuziv, electoral interesat, prostesc şi iresponsabil una dintre legile fundamentale ale funcţionării statului: Codul Administrativ", susţine el.
"Ştiu că din punct de vedere politic ar fi mai înţelept să tac dar nu pentru politica de acel fel am decis să renunţ la proiectele mele şi să candidez. V-am promis că voi fi viceprimar: nu sunt încă şi mi se pare de datoria mea să vă explic de ce am pierdut deja 2 (două) luni fără să pot demara vreun proiect", a afirmat Vlad Voiculescu, luni, într-o postare pe Facebook.
El a menţionat că în această săptămână se împlinesc două luni de la "alegerile istorice din Bucureşti care au scăpat capitala de Firea şi întregul grup infracţional organizat cocoţat la vârful administraţiei capitalei".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Voiculescu a adăugat că se împlinesc două luni "de când votul bucureştenilor nu e respectat", întrucât Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu a avut nici măcar o şedinţă, iar viceprimarii generali nu au fost aleşi de Consiliu.
"Explicaţia pentru toate acestea este de găsit nu în codul administrativ, ci într-o modificare a Codului Administrativ de acum o lună. La o lună după lege, guvernul PNL a modificat în mod (1) abuziv, (2) electoral interesat, (3) prostesc şi iresponsabil una dintre legile fundamentale ale funcţionării statului: Codul Administrativ", a continuat el.
El a detaliat afirmaţiie făcute, aducând argumente: "(1) ABUZIV -> pentru că modificarea unei legi fundamentale a fost făcută peste noapte, fără niciun fel de consultare, prin ordonanţă de urgenţă; regulile jocului au fost schimbate în timpul jocului, mai precis după ce anumite consilii deja îşi aleseseră viceprimarii.
(2) ELECTORAL interesat -> pentru că nu e un secret că PNL acţionează doar electoral, că îşi doreşte toată puterea şi că încearcă să amâne până după alegerile din 6 Decembrie orice negociere.
(3) IRESPONSABIL -> pentru că blochează respectarea promisiunilor votate de sute de mii de oameni (176.000 de voturi a avut doar Alianta USR PLUS în Bucureşti), nu rezolvă problemele reale ridicate de pandemie (ex: alegerile de persoane - viceprimari, comisii, etc. - trebuie în continuare făcute fizic, ceea ce în condiţiile date va fi dificil) şi perpetuează starea de fapt din perioada Firea PSD".
Voiculescu a susţinut că, în spitalele din Bucureşti, care, teoretic, erau în responsabilitatea sa, acest lucru "se traduce prin perpetuarea grobianismului, a cumetriilor, a hoţiei, a incompetenţei, a ameninţărilor faţă de avertizorii de integritate şi a celor care aşteptau schimbarea".
"Firea, când vorbea de spitale, folosea două sintagme: “am cerut necesarul” şi “am alocat fonduri”. Când mai auziţi un politician spunând asta, întrebaţi-l dacă ar face la fel cu banii lui. Dacă şi-ar construi o casă şi ar avea un muncitor hoţ, nepriceput şi nesimţit... ce ar face? I-ar cere necesarul şi i-ar aloca fonduri?", a spus el.
Liderul PLUS Bucureşti a amintit că, săptămâna trecută, premierul Ludovic Orban a fost în vizită la spitalele din Bucureşti, "în campanie electorală, bineînţeles", şi probabil a “cerut necesarul” şi urmează să “aloce fonduri”.
"Din fotografiile oficiale din timpul "vizitelor de lucru" vedem că una dintre întâlnirile importante a fost cu domnul Remus Mihalcea, managerul spitalului Colentina şi locul 1 pe lista PSD Argeş pentru Camera Deputaţilor. Pentru mine, imaginea asta e mai mult decât pot duce: nu pentru perpetuarea sistemului mult îndrăgit de partidele vechi (care au metode eficiente de convingere de-a trage în poze pe oricine au nevoie) am candidat. Nu pentru asta m-am retras şi v-am cerut să susţineţi cu votul vostru Alianţa Dreptei", a afirmat Vlad Voiculescu.
El a continuat afirmând că Mihalcea este "recunoscut pentru achiziţii fără licitaţie, fără publicare, pentru eficienţa în a investi banii spitalului în propria secţie neautorizată încă dar şi pentru păstrarea până de curând în depozit a unui echipament de testare RT-PCR donat din bani privaţi în primăvară" şi că va afla zilele astea că i se vor “aloca fonduri”.
"Iar eu, unul, nu voi asista pasiv la mizeria asta. Nu pentru genul ăsta de politică v-am cerut încrederea. Şi nu pentru genul ăsta de politică vă rog din nou să mergeţi la vot în 6 decembrie şi să daţi Alianţei USRPLUS o voce cât mai puternică şi în Parlament. Lupta continuă", a conchis Voiculescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.