Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, vineri, că se vorbeşte foarte mult de anul 2030, ca termen pentru aderarea Republicii Moldova la UE, dar autorităţile de la Chişinău sunt chiar şi mai ambiţioase de atât, îşi doresc să finalizeze negocierile până în 2028. El a precizat că ar fi perfect pentru Republica Moldova să se mişte cât mai repede şi să nu rateze trendul extinderii şi ar fi ideal pentru noi să ne asigurăm că Republica Moldova intră în acel pluton care are şansa să intre în UE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Există o perspectivă şi Republica Moldova îşi doreşte ca parcursul să fie cât mai clar şi predictibil. Mai exact, se vorbeşte foarte mult de 2030, ca termen, dar autorităţile din Republica Moldova sunt chiar şi mai ambiţioase de atât, îşi doresc să finalizeze negocierile până în 2028”, a spus Victor Negrescu în emisiunea România Politică de la Prima News.

El a precizat că au început săptămâna aceasta procesul de evaluare a legislatei din Republica Moldova pe primul dosar de aderare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Victor Negrescu a mai spus că a iniţiat demersuri la nivelul Parlamentului European pentru a crea un birou al Parlamentului European la Chişinău, dar şi pentru a intensifica cooperarea între Parlamentul European şi Parlamentul din Republica Moldova, cu implicarea Parlamentului României.

”Ar fi perfect pentru Republica Moldova să se mişte cât mai repede şi să nu rateze trendul extinderii, pentru că eu cred că există o perspectivă de extindere, cel puţin pentru anumite state din Balcanii de Vest şi ar fi ideal pentru noi să ne asigurăm că Republica Moldova intră în acel pluton care are şansa să intre în UE, în următorii ani”, a mai spus Negrescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.