Vicepreşedintele Parlamentului European (PE), Victor Negrescu, a anunţat că a interpelat Comisia Europeană privind dezastrul ecologic din Marea Neagră, unde au murit sute de păsări, zeci de delfini şi mii de vieţuitoare marine, în urma scufundării, în strâmtoarea Kerci, a două petroliere ruseşti.
Victor Negrescu a atras atenţia asupra dezastrului, duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
”Pentru unii, este un subiect minor, dar Marea Neagră este importantă pentru România. De aproape o lună, Marea Neagră se confruntă cu efectele devastatoare ale celui mai semnificativ dezastru ecologic din ultimii ani, cauzat de scufundarea a două petroliere ruseşti în strâmtoarea Kerch. Sute de păsări, zeci de delfini şi mii de vieţuitoare marine au murit, iar ecosistemul a fost contaminat cu substanţele ajunse în apă, printre care se numără mii de tone de M100, un produs sintetic foarte toxic”, scrie Negrescu.
Vicepreşedintele PE a anunţat că a interpelat Comisia Europeană şi a invitat instituţiile europene să sprijine statele membre din zona Mării Negre.
”În acest context, am interpelat Comisia Europeană şi am solicitat implementarea instrumentelor existente pentru a limita efectele acestui dezastru ecologic asupra apelor teritoriale ale României şi Bulgariei. De asemenea, instituţiile europene sunt invitate să sprijine statele membre din zona Mării Negre în vederea refacerii ecosistemelor marine, protejării biodiversităţii, evitării oricărui risc asupra populaţiei şi curăţării eventualelor plaje afectate”, a mai scris Negrescu.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, vineri, că autorităţile monitorizează situaţia din Marea Neagră, ”unde, de aproape o lună, se văd efectele celui mai mare dezastru ecologic din ultimii ani”, după scufundarea, în strâmtoarea Kerci, a două petroliere ruseşti.
El a arătat că se relatează despre o înrăutăţire a situaţiei în ceea ce priveşte petele de combustibil care au ajuns în regiunile Krasnodar şi Crimeea şi că sute de animale au murit după poluarea cu apoximativ 9.000 tone de M100, ”un produs specific fostei Uniuni Sovietice”.
Accidentul din zona strâmtorii Kerci, în urma căruia două nave încărcate cu produse petroliere au fost avariate, a avut loc în 15 decembrie 2024, după o furtună puternică în Marea Neagră, pe culoarul Kerci, spre Marea Azov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.