Valery Kuzmin, ambasadorul rus în România, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că alegerile prezidenţiale din România nu reprezintă un punct vital pe agendă şi că pentru o relaţie mai bună între cele două state este nevoie de „bunăvoinţă politică din partea Bucureştiului”.
Diplomatul rus a precizat că decizia în alegerile prezidenţiale de la finalul acestui an din România este a cetăţenilor români, Rusia neavând nicio implicare.
„Nu ne amestecăm în treburile interne ale altor ţări, indiferent de ce aţi auzit din industria fake news. Pentru moment, nu cred că alegerile sunt un punct vital pe agendă, din câte înţeleg. Românii îşi vor exprima opţiunea. Este abordarea noastră generală. De asta am fost uimiţi de acuzaţia adusă de Emmanuel Macron că am fi fost implicaţi în protestele «vestelor galbene»”, a declarat Kuzmin.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ambasadorul Rusiei şi-a amintit şi de mesajul pe care l-a primit de la preşedintele şi ministrul lui înainte de a prelua portofoliul.
„Îmi amintesc mesajul pe care l-am primit de la ministrul meu şi de la preşedintele meu, la mijlocul anului 2016, când am venit aici. Nu mi-au promis o viaţă uşoară şi mi-au spus că ar trebui să lucrăm pentru a avea o relaţie mai bună. Dacă este să formulăm foarte pe scurt: este clar că este nevoie de bunăvoinţă politică din partea Bucureştiului. În lumea tulbure de acum, cu toate aceste tratate la care se renunţă peste noapte, este greu să facem previziuni pe termen lung. Noi rămânem optimişti”, a spus el.
Kuzmin a prezentat şi cifra schimburilor comerciale dintre cele două ţări pe 2018, aceasta fiind de 5 miliarde de dolari, în creştere cu aproximativ 20%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...