Uniunea Salvaţi România a susţine că PSD îşi urmează planul „de a menţine în viaţă OUG 13”, în condiţiile în care există în continuare „pericolul real” ca OUG 14 să fie declarată neconstituţională din cauza procedurii prin care a fost adoptată, „care încalcă reguli fundamentale de tehnică legislativă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„USR a înlăturat, prin două amendamente, câteva dintre riscurile de neconstituţionalitate ale Ordonanţei de Urgenţă 14, care abroga OUG 13, actul normativ pentru dezincriminarea unor fapte de corupţie, împotriva căruia protestează sute de mii de români. Marţi, plenul Senatului a adoptat OUG 14 cu amendamentele propuse de senatorul USR George Dircă, prin care două articole privind recuperarea prejudiciului şi controlul judiciar au fost puse în acord cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale ale României”, se arată într-un comunicat al USR.

Conform sursei citate, ”există în continuare pericolul real ca OUG 14 să fie declarată neconstituţională din cauza procedurii prin care a fost adoptată, care încalcă reguli fundamentale de tehnică legislativă, ce nu pot fi corectate”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Legea prevede că pot fi abrogate doar actele normative de importanţă şi complexitate deosebită. Este impusă şi condiţia ca intervenţiile propuse (în acest caz actul normativ de abrogare) să intre în vigoare la aceeaşi dată cu actul normativ abrogat. Or, OUG 13 era deja parţial în vigoare la data adoptării ordonanţei de abrogare, iar importanţa şi complexitatea deosebită sunt discutabile. Practica stabilă a CCR este de a declara neconstituţionale textele care încalcă regulile de tehnică legislativă”, au completat reprezentanţii USR.

Aceştia mai precizează că, „în situaţia în care OUG 14 ar fi declarată neconstituţională, OUG 13 ar reintra în vigoare dacă Parlamentul nu o respinge, de urgenţă, prin vot, înaintea adoptării OUG 14”.

„USR constată că majoritatea PSD face tot ce îi stă în putinţă să tergiverseze respingerea de către Parlament a OUG 13 şi să grăbească adoptarea OUG 14, care are probleme de constituţionalitate. USR crede că paşii majorităţii PSD-ALDE fac parte dintr-un plan bine pus la cale pentru a menţine în viaţă OUG 13, pe care parlamentarii majorităţii îl urmează ca pe ceas”, se mai arată în documentul citat.

Uniunea Salvaţi România a mai menţionat că preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, senatorul PSD Şerban Nicolae, „a refuzat să introducă pe ordinea de zi de luni şi dezbaterea OUG 13/2017 cerută de USR motivând, în mod absurd, că se doreşte demararea unei dezbateri cu toate instituţiile publice pe tema acestei ordonanţe care a fost abrogate”. „Iar marţi, OUG 14 a fost supusă votului Senatului de către Călin Popescu Tăriceanu, fără avizul Comisiei pentru Drepturile Omului, invocându-se urgenţa”, a completat USR.

Purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, a afirmat că, „din punct de vedere tehnico -juridic, cea mai periculoasă soluţie este adoptarea, în prima fază a OUG 14/2017 şi abia apoi a legii de respingere eventuală a OUG 13/2017”.

„În această variantă pe care o susţin domnul Şerban Nicolae şi PSD, la orice moment în viitor, oricine va contesta OUG14/2017 la CCR şi va obţine, foarte probabil, declararea neconstituţionalităţii ei (datorită spre exemplu, prevederilor din legea 24/2000,risc ce nu poate fi acoperit), va realiza învierea lui Lazăr pentru OUG13/2017 şi va aduce binecuvântarea legii penale mai favorabile pentru domnul Dragnea şi cei asemeni domniei sale”, a completat deputatul USR.

Dan Barna a mai spus că „prin această înşelătorie bine ticluită PSD îşi va atinge obiectivul de spălare-prespălare a camarilei penale, reuşind ca OUG 13/2017 să producă efecte juridice în baza principiului existenţei legii penale mai favorabile”. „Această opinie este împărtăşită de toţi juriştii şi profesorii de drept cu care ne-am consultat şi care au confirmat că, în această ipoteză, efectul reactivării OUG 13 nu poate fi evitat", a conchis Dan Barna. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.