Preşedintele Klaus Iohannis a dat curs apelului parlamentarilor USR şi a atacat la Curtea Constituţională modificările aduse legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, adoptată de Senat pe 10 iunie, arată USR, într-un comunicat de presă.
„În scrisoarea adresată Preşedintelui, parlamentarii USR arătau că modificările aduse subminează independenţa Autorităţii de Audit, fiind un atac la adresa arhitecturii constituţionale a statului român. Legea votată de majoritatea coagulată în jurul PSD aduce modificări la nivelul competenţelor şi funcţionării Curţii de Conturi, care afectează grav independenţa şi statutul acestei instituţii care are un rol esenţial în controlul cheltuirii banului public”, transmit reprezentanţii USR, într-un comunicat de presă remis vineri News.ro.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Scrisoarea parlamentarilor USR a fost însoţită de o anexă în care erau prezentate toate argumentele de natură juridică ce susţineau poziţia parlamentarilor USR în această chestiune, multe din acestea fiind preluate şi în sesizarea depusă de Preseşedinte, azi, la Curtea Constituţională.
„Asistăm, zi de zi, la asaltul PSD asupra tuturor instituţiilor de reglementare şi control, în special asupra celor care independente fiind, ar putea să pună probleme PSD-ului în încercarea de a ascunde fraudarea banului public. PSD se pregăteşte de o lungă perioadă în opoziţie şi acum încearcă să-şi subordonze aceste instituţii, precum Curtea de Conturi sau Consiliul Concurenţei, schimbând modul prin care se aleg conducerile instituţiilor astfel încât să-şi poată planta de urgenţă oameni obedienţi în funcţii cheie. Îi mulţumim preşedintelui Iohannis pentru că a ţinut seama de cele ce i-am sesizat şi a acţionat responsabil”, a explicat liderului grupului USR în Senat, Radu Mihail.
USR îşi exprimase dorinţa de a sesiza, împreună cu PNL, Curtea Constituţională pe modificările aduse legii de funcţionare a Curţii de Conturi, însă senatorii PNL nu au putut să strângă semnăturile la timp, astfel încât termenul limită până la care se putea depune sesizarea, a expirat, mai arată sursa citată.
USR mai spune că scrisoarea adresată preşedintelui Klaus Iohannis a reprezentat o încercare de ultimă instanţă pentru a opri distrugerea instituţiei care controlează modul în care este cheltuit banul public.
Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat vineri Curtea Constituţională în legătură cu modificarea Legii 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, informează Administraţia Prezidenţială. Şeful statului motivează că schimbările efectuate de către Parlament încalcă o decizie mai veche a CCR, precum şi principiul bicameralismul în modul cum a fost adoptat proiectul de act normativ.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.