Vicepreşedintele american Kamala Harris a sosit vineri, la Bucureşti, fiind aşteptată de către ministrul de Externe Bogdan Aurescu, care i-a oferit un buchet de flori. De asemenea, a fost întâmpinată de ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru şi de consilierul prezidenţial la Departamentul Protocol, Delia Dinu, precum şi de oficiali ai Ambasadei SUA la Bucureşti. Ulterior, ea a fost primită la Palatul Cotroceni.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE - Kamala Harris a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis, după care la întâlnire a participat şi premierul Nicolae Ciucă. Preşedintele Senatului Florin Cîţu şi preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu au fost prezenţi la ceremonia de primire, după care au participat la discuţiile desfăşurate în plenul delegaţiilor.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Kamala Harris a fost primită apoi la Palatul Cotroceni.
Ceremonia primirii oficiale are loc pe Platoul de Ceremonii, apoi cei doi oficiali au programată o rundă de discuţii tête-à-tête, urmate de consultări oficiale. La discuţii ar urma să fie prezenţ şi premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Senatului Florin Cîţu.
La ora 15.30, preşedintele României şi vicepreşedintele SUA vor face declaraţii de presă comune.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, la Versailles, că va discuta cu vicepreşedintele american despre postura NATO pe Flancul Estic, soldaţii americani care au venit în România, Grupul de Luptă.
"În contextul evenimentelor prilejuite de vizita vicepreşedintelui american Kamala Harris la Bucureşti, în data de vineri 11 martie, s-au dispus o serie de măsuri, însoţite de recomandări menite să vină în sprijinul cetăţenilor pe toată durata acestui eveniment. Autorităţile implicate au în vedere ca măsurile de securitate instituite să interfereze cât mai puţin cu activităţile cotidiene ale populaţiei”, a transmis, joi, Grupul de comunicare special constituit cu ocazia vizitei vicepreşedintelui american.
Astfel, pentru participanţii la trafic vor fi dispuse măsuri de fluidizare a circulaţiei şi, în acest context, Brigada Rutieră Bucureşti solicită şoferilor să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor.
"Conducătorilor auto le este recomandat, ca vineri, 11 martie, în intervalul orar 12:00 – 17:00, să evite deplasarea pe Drumul Naţional 1, pentru a preîntâmpina formarea eventualelor ambuteiaje. Apelăm la sprijinul cetăţenilor şi le mulţumim acestora pentru înţelegerea acordată cu privire la acest eveniment de o importanţă deosebită pentru România”, a mai precizat sursa citată.
Kamala Harris ajunge în România după o vizită în Polonia, în timpul căreia a lăudat, poporul polonez pentru că a primit peste un milion de refugaţi de la invadarea Ucranei de către Rusia, la 24 februarie.
Harris a făcut aceste declaraţii în cadrul unei întâlniri cu premierul polonez Mateusz Morawiecki, la câteva ore după ce Camera Reprezentanţilor a adoptat un buget care prevede ajutoare importante destinate Ucrainei şi aliaţilor europeni din NATO.
Vicepreşedintele american s-a întâlnit şi cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.