USR îl acuză pe ministrul liberal Cătălin Predoiu că se foloseşte de Poliţia Română pentru „cenzurarea internetului” şi „intimidarea alegătorilor”. Formaţiunea susţine că, înainte cu câteva ore de începerea votului, au apărut „mai multe cazuri de abuz din partea Poliţiei în multe dintre oraşele şi judeţele din România”. Poliţia Română a reacţionat, sâmbătă seară, la acuzaţiile USR, precizând că, potrivit legii, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise este interzisă, inclusiv pe reţelele de socializare, considerate spaţiu public, printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Reacţia Poliţiei Române la acuzaţiile USR că Predoiu foloseşte instituţia pentru „intimidarea alegătorilor”: continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv pe reţelele sociale, considerate spaţiu public

„Concret, poliţiştii au mers acasă la membri şi simpatizanţi USR, dar şi la votanţi, cetăţeni fără afiliere politică sau chiar le-au sunat părinţii pentru a-i sancţiona pentru postări pe Facebook. De exemplu, la Timişoara, o membră USR s-a trezit cu poliţia la uşă şi a fost sancţionată pentru că a distribuit o postare a unui europarlamentar USR. Cazuri similare sunt şi în Braşov şi Bucureşti, unde ne-a fost raportat că simpatizanţii USR fie au primit telefoane din partea Poliţiei, fie au fost sancţionaţi”, precizează USR într-un comunicat de presă.

Astfel, USR îi cere ministrului PNL Cătălin Predoiu „să oprească, în ultimul ceas, aceste tactici de intimidare”.

„Poliţia Română are mai multă treabă cu infractorii, nu cu oamenii care distribuie mesaje pe Facebook”, se menţionează în comunicatul citat.

„Este inacceptabil că Poliţia Română supraveghează simpatizanţii Elenei Lasconi cu câteva ore înainte de vot. Este o disperare la PNL pentru că, ştiu şi ei, candidatul lor nu reuşeşte să intre în turul doi. Îi îndemn pe toţi românii să vină la vot! Să oprim epoca acestor privilegiaţi, epoca democraţiei cu epoleţi”, a declarat Cristian Seidler, deputat USR şi coordonator al campaniei electorale din partea USR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.