Senatorul USR Marius Bodea susţine că Mihai Chirica a ajuns exponentul corupţiei în administraţia locală şi se întreabă de ce PNL nu se delimitează de edilul ieşean din cauza dosarelor penale în care acesta este implicat. Şa rândul său, deputatul USR Monica Berescu cere demisia primarului Mihai Chirica, parlamentarul susţinând că edilul ieşean l-a depăşit pe fostul primar al Constanţei Radu Mazăre la numărul de dosare penale.
UPDATE: Monica Berescu a scris pe Facebook că Mihai Chirica este campion la dosare penale şi că Iaşiul este condus de "un primar celebru pentru dosarele penale, nu pentru realizări".
"Aproape în fiecare lună apar în presă investigaţii jurnalistice despre actele de corupţie, falsurile şi abuzurile pe care Mihai Chirica le-a făcut în calitate de viceprimar şi despre modul ]n care continuă să încalce legea din funcţia de primar al Municipiului Iaşi. Mihai Chirica l-a depăşit pe Radu Mazăre la numărul de dosare penale şi probabil că îşi va asuma în curând titlul de cel mai titrat primar penal, din România. Capitala Moldovei este condusă de un primar traseist (PSD – PNL), inculpat în deja 4 dosare penale şi cercetat în total în 6 dosare. Primarul este dator ieşenilor cu un gest de responsabilitate: Demisia, domnule Chirica!", scrie deputatul USR, Monica Berescu, pe Facebook.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIRE INIŢIALĂ: Marius Bodea scrie, miercuri, pe Facebook, că primarul Mihai Chirica a ajuns exponentul corupţiei în administraţia locală, în timp ce PNL stă pasiv şi nu ia nici o decizie în privinţa edilului de la Iaşi.
"Se adună dosarele penale în cazierul lui Chirica precum puricii pe animalele fără stăpân. Dar primarul Iaşiului nu este singur pe lume din punct de vedere politic, el reprezintă un PNL care s-a prăbuşit electoral şi din cauza iubirii de neînţeles faţă de acest produs penal al PSD care a fost vopsit în mare stea liberală. Chirica este astăzi, de departe, exponentul corupţiei în administraţia locală, simbolul mocirlei politice care a ştirbit bruma de credibilitate pe care o mai avea PNL", a afirmat senatorul USR, Marius Bodea.
El precizează că în vârful "lanţului trofic", compus din angajările ilegale de tipul chelneriţei de la Apele Române şi din numirile în toate structurile centrale şi descentralizate, "tronează azi Chirica, ca un trofeu murdar, care împroaşcă în jur numai veninul secretat de frica organică de puşcărie".
"Ce mai aşteaptă PNL, în ceasul al şaisprezecelea, ca să se delimiteze de Chirica? Câte dosare penale mai trebuie să înceapă şi câte descinderi matinale ale procurorilor DNA sau DIICOT să mai aibă loc la Primăria Iaşi? Câte trimiteri în judecată să îşi mai treacă pe răbojul penal Chirica pentru ca PNL să-l declare mort şi îngropat politic? Ruşine mare, măi băieţi, ruşine mare!", adaugă senatorul Marius Bodea.
O echipă de procurori din cadrul DNA Iaşi se află, miercuri, în sediul Primăriei ieşene pentru a ridica mai multe documente, într-o anchetă privind săvârşirea unor fapte de corupţie. Surse din cadrul municipalităţii afirmă că ar fi vorba despre afaceri imobiliare derulate de Primăria Iaşi.
Edilul Mihai Chirica nu se află în Primărie, el fiind plecat la Bucureşti.
Primarul Mihai Chirica a fost trimis în judecată în ianuarie 2021 pentru abuz în serviciu cu privire la achiziţia de către municipalitate, prin leasing operaţional, a unor autoturisme Skoda.
Totodată, edilul ieşean este vizat în mai multe anchete privind afaceri imobiliare.
Mihai Chirica a fost audiat anul trecut de DIICOT într-un dosar referitor la construcţia în condiţii dubioase a unui imobil în zona Sărărie din municipiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...