Europarlamentarul Rareş Bogdan a anunţat, vineri, la Digi24, că va solicita, luni, în calitate de prim-vicepreşedinte al PNL, o întrunire de urgenţă a coaliţiei şi punerea pe ordinea de zi de săptămâna viitoare, de către Parlamentul României, a revocării întregului Consiliu de Conducere al ANRE. Rares Bogdan a spus că atitudinea ANRE, în momentul acesta, este una care subminează statul român, loveşte în credibilitatea primului-ministru şi a coaliţiei de guvernământ şi necesită o reacţie rapidă atât din partea PNL cât şi a celor din PSD şi UDMR. Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Ştefan Radu Oprea a declarat vineri, pentru News.ro, în urma solicitării lui Rareş Bogdan privind revocarea întregii conduceri a ANRE, că liberalul ”a acţionat emoţional, pentru că nu s-a uitat în Monitorul Oficial pentru a vedea că Ordonanţa este semnată şi avizată de ANRE” şi a precizat că schimbarea vine oricum pe cale naturală, în cazul ANRE, pentru că actualei conduceri îi expiră mandatul în această toamnă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Purtătorul de cuvânt al PSD, Ştefan Radu Oprea, despre solicitarea lui Rareş Bogdan privind revocarea conducerii ANRE: Cred că a acţionat emoţional, nu s-a uitat în Monitorul Oficial pentru a vedea că Ordonanţa este semnată şi avizată de ANRE

UPDATE: ”Domnii de la ANRE, în momentul ăsta, subminează statul român şi autoritatea Guvernului României, a prim-ministrului şi a nu mai puţin de cinci miniştri care au semnat această Ordonanţă”, a acuzat Rareş Bogdan în intervenţie. 

Reacţia lui Rareş Bogdan a venit în contextul în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), arbitrul pieţei energetice din România, a avertizat Guvernul într-o notă că ordonanţa de urgenţă adoptată joi pentru plafonarea facturilor încalcă flagrant regulile europene pentru că limitează comerţul comunitar cu energie, potrivit unui document consultat de G4Media.

Rareş Bogdan s-a lansat într-un atac la adresa preşedintelui ANRE.

”Domnul Chiriţă, de la ANRE, se joacă cu focul, cu piaţa de energie din România şi cu sufletele şi inimile românior, care privesc spre ANRE ca spre un reglementator, aşa cum există în ţările europene. Domnul Chiriţă este cel care a semnat această Ordonanţă. Deci, domnul Chiriţă, preşedintele ANRE, a semnat ordonanţa”, a spus prim-vicepreşedintele PNL.

Rareş Bogdan a mai spus că ”domnul Zsolt, vicepreşedintele din partea UDMR, alături de domnul Ionescu, de la OPCOM şi de ceilalţi membri ai Consiliului din ANRE, au participat în ultimele trei săptămâni la toate discuţiile din cadrul, atât interministerial cât şi interinstituţional, la discuţiile din coaliţia de guvernământ şi au participat direct la facerea, la creerea, la construirea, la emiterea acestei ordonanţe”.

”Deci, domnul Chiriţă, la ora 18.07 minute şi-a pus semnătura, a dat avizul, prin ANRE, pe ordonanţă şi după care şi-a pus semnătura pe această ordonanţă”, a mai spus el.

”Este absolut incredibil. Atitudinea ANRE, în momentul acesta, este una care subminează statul român, care loveşte în credibilitatea primului-ministru şi a coaliţiei de guvernământ şi necesită o reacţie rapidă atât din partea PNL cât şi a celor din PSD şi UDMR, cu o discuţie extrem de clară, care să ducă, pentru că tot a început sesiunea parlamentară, la revocarea întregului Consiliu”, a afirmat Rareş Bogdan.

ŞTIREA INIŢIALĂ: ”Duminică după-amiaza sau luni solicit, în calitate de prim-vicepreşedinte al partidului de guvernământ, o întrunire de urgenţă a coaliţiei şi punerea pe ordinea de zi de săptămâna viitoare, de către Parlamentul României, a revocării întregului Consiliu de Conducere al ANRE”, a spus Rareş Bogdan.

El a precizat: ”Îi avertizez pe cei care spun că lucrul este imposibil că în Spania, cu o situaţie precedentă, colegii noştri spanioli au trecut la la desfiinţarea ANRE şi la reînfiinţare”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.