Premierul Sorin Grindeanu i-a cerut demisia liderului PSD, Liviu Dragnea, şi a spus că el demisionează din fruntea Guvernului doar dacă preşedintele Klaus Iohannis anunţă că desemnează un premier tot de la PSD, au declarat pentru News.ro surse din partid. Premierul le-a spus mai social-democraţilor reuniţi în şedinţa Comitetului Executiv Naţional că l-au ”trezit” pe preşedintele Klaus Iohannis cu OUG 13, iar acum vor să îi dea Guvernul şi i-a întrebat de ce vor să facă acest lucru. Premierul a plecat de la şedinţă după circa patru ore şi jumătate, urmând să facă declaraţii la Palatul Victoria.
UPDATE 21:05 - Grindeanu i-a cerut demisia lui Dragnea şi a spus că el demisionează doar dacă Iohannis anunţă că numeşte premier tot de la PSD - surse
Premierul Sorin Grindeanu i-a cerut demisia liderului PSD, Liviu Dragnea, şi a spus că el demisionează din fruntea Guvernului doar dacă preşedintele Klaus Iohannis anunţă că desemnează un premier tot de la PSD, au declarat pentru News.ro surse din partid.
Conform surselor citate, Grindeanu i-a cerut demisia lui Dragnea, spunându-i liderului PSD că el a numit miniştrii şi, prin urmare, eşecul miniştrilor este şi eşecul lui.
Sorin Grindeanu a mai spus în şedinţa CExN că el demisionează din fruntea Guvernului doar dacă preşedintele Klaus Iohannis anunţă că desemnează un premier tot de la PSD, pentru că nu vrea să cedeze guvernarea opoziţiei.
La această oră, premierul a ajuns la Guvern, unde urmează să facă declaraţii în această seară.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
UPDATE 20:57 - Sorin Grindeanu a plecat de la şedinţa CEx: Voi face declaraţii de la Guvern
Premierul Sorin Grindeanu a plecat, după circa patru ore şi jumătate, de la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, precizând că nu s-a dat niciun vot în cadrul şedinţei şi că va face declaraţii de la Palatul Victoria.
”Mă duc la Guvern, aştept decizia partidului”, a spus Sorin Grindeanu, la ieşirea de la şedinţa CEx.
Grindeanu, în CExN: L-am trezit pe Iohannis cu OUG 13. Acum îi daţi Guvernul. De ce?
”A fost OUG 13 şi nu aţi făcut nimic, eraţi aceiaşi în CEx. L-am trezit pe Klaus Iohannis cu ordonanţa de urgenţă. Acum îi daţi Guvernul. De ce?”, a spus Sorin Grindeanu în şedinţa CExN, au relatat pentru News.ro surse din partid.
Conform surselor citate, Grindeanu a aflat chiar în şedinţa CExN concluziile evaluării partidului asupra activităţii guvernamentale, iar când a luat cuvântul a întrebat cine a făcut raportul, pentru că el acum îl vede în premieră.
El a susţinut că, din 97 de măsuri prevăzute în programul de guvernare pentru primele două trimestre, doar nouă nu sunt realizate, au precizat sursele citate.
”În 20 de ani nu am avut campanie atât de agresivă cum am avut în ultima lună din partea unor colegi”, le-ar mai fi spus premierul membrilor CExN.
Sorin Grindeanu i-a anunţat pe aceştia că nu se retrage din funcţia de premier, au mai precizat sursele citate.
Conform aceloraşi surse, la rândul său, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, i-ar fi spus lui Liviu Dragnea: ”Vă rog să înţelegeţi situaţia reală, nu ce vă prezintă Darius Vâlcov”.
De altfel, Viorel Ştefan se numără între miniştrii care sunt solidari cu Sorin Grindeanu şi nu ar fi dispuşi să îşi depună demisiile. Potrivit unor surse, între aceşti ar fi şi Tudorel Toader, Gabriel Leş, Augustin Jianu, Alexandru Petrescu, Ionuţ Vulpescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.