Plenul reunit al Parlamentului a votat, miercuri, cu 208 voturi "pentru", 92 de voturi "împotrivă" şi trei abţineri, înfiinţarea Comisei speciale care să modifice legile privind securitatea naţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, comisia are următoarele obiective: analizarea cadrului normativ actual, elaborarea propunerilor de modificare, corelare şi sistematizare a textelor legislative care reglementază materia, elaborarea unor proiecte de acte normative în domeniile analizate, centralizarea, în vederea examinării, a iniţiativelor legislative care au incidenţă în materia securităţii naţionale, aflate în procedura celor două Camere ale Parlamentului.

De asemenea, “comisia poate avea rol de iniţiator al propunerilor legislative în domeniul securităţii naţionale, organizează dezbaterile asupra acestora şi întocmeşte rapoartele pe care le va înainta celor două Camere ale Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Hotărârea de înfiinţare a comisiei speciale mai spune că şedinţele sunt, de regulă, publice, iar comisia va funcţiona pe o perioadă de 6 luni de la data înfiinţării, cu posibilitatea ca Birourile permanente reunite să cerea prelungirea termenului, la cererea motivată a preşedintelui de comisie.

PSD va avea opt membri în comisie, PNL va avea trei membri, în timp ce ALDE, USR, PMP şi UDMR vor avea câte un reprezentant.

Preşedintele comisiei este deputatul PSD Gabriel Vlase Gabriel, iar PSD va fi reprezentat şi de senatorii Claudiu Manda, Adrian Ţuţuianu, Viorel Sălan şi de deputatul Gheorghe Căprar. PNL va fi reprezentat de senatorul Ioan Chirteş şi de deputaţii Ovidiu Raeţchi şi Răzvan Prişcă. USR va fi reprezentat de deputatul Claudiu Prisnel, UDMR de deputatul Csoma Bodond, în timp ce ALDE îl are reprezentant pe deputatul Gheorghe Cucşa. PMP îl are pe deputatul Mircea Sămărtinean, iar grupul minorităţilor pe Ibram Iusein.

În timpul dezbaterilor din plenul reunit, prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a afirmat că această comisie nu este necesară, în condiţiile în care există comisii permanente în cele două Camere ale Senatului.
 
“Dacă acum aţi fi început mandatul, am fi putut crede că aveţi şi o bună intenţie în constituirea unei astfel de comisii speciale, cu toate că nu înţelegem necesitatea existenţei unei comisii speciale, în condiţiile în care avem comisii permanente atât ale Camerei Deputaţilor, cât şi ale Senatului. Din experienţa de până acum, am văzut că ne-am pomenit la vot cu tot felul de comisii speciale în două momente: atunci când aveaţi o problemă de rezolvat şi trebuia să găsiţi un instrument mai rapid pentru a suprima dezbaterea publică sau atunci când doreaţi să aruncaţi praf în ochi, în condiţiile în care spaţiul public era plin şi era supus unui aflux de informaţii cu privire la neajunsuri în actul guvernării pe care dumneavoastră o exercitaţi”, a spus Raluca Turcan.
 
Deputatul PMP Corneliu Bichineţ a spus că şi PMP consideră “inutilă” înfiinţarea comisiei.
 
De asemenea, deputatul USR Claudiu Năsui a susţinut că această comisie este pe modelul celei care a modificat legile justiţiei, prin care se vrea “diminuarea” democraţiei.
 
“Este o comisie pe care încercaţi să o faceţi după modelul comisiei pentru legile justiţiei, încercaţi să diminuaţi democraţia şi dezbaterea, dar, dacă vă uitaţi pe programul nostru de lucru, chiar ieri, nu aveam deloc acest plen comun. Aţi venit într-un abuz perfect al majorităţii pe care o aveţi (…) şi mergeţi pe repede înainte, ca să vă duceţi tăvălugul mai departe. Ca la legile justiţiei, ce vă doriţi este subordonarea acestor instituţii”, a afimat Năsui.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.