Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, marţi, la sediul partidului, despre schimbarea directorului Portului Constanţa, Florin Goldea, că a fost de mai multe ori acolo cu ministrul Transporturilor şi că a găsit ”dezastru”. El a ţinut să precizeze că nu s-a implicat în această schimbare, care nu e politică, fiind vorba despre expirarea unui mandat.
Marcel Ciolacu a afimat că nu a avut nicio discuţie în privinţa împărţirii portului Constanţa sau a altor posturi care nu sunt politice.
”Din câte ştiu, acolo a expirat un mandat pe 109 şi a fost o schimbare”, a mai afirmat Ciolacu , precizând că ”îmi aminteşte că a fost de două ori în Portul Constanţa cu ministrul Transporturilor.
”Îmi aduc aminte că şi prim-ministrul a fost în Portul Constanţa şi de nenomărate ori, a fost domnul ministru al Transporturilor, pentru că ne-a găsit nepregătiţi acea zonă şi categoric, lucrurile nu funcţionează, cel puţin când am fost eu cu ministrul, nu funcţionau cum ne-am fi dorit să funcţioneze lucrurile în Portul Constanţa”, a afirmat preşedintele PSD.
”Era Portul Constanţa o oglindă, era totul ok, eu îmi aduc aminte că am găsit un dezastru acolo, despre ce vorbim aici?”, a comentat Ciolacu.
Liderul PNL Constanţa. deputatul Bogdan Huţucă, a criticat rcent decizia Ministerului Transporturilor de a-l schimba pe managerul Portului Constanţa, în acest context extrem de complicat, ceea cer în opinia sa, va vulnerabiliza poziţia strategică a companiei.
”Îmi exprim îngrijorarea faţă de această decizie incorectă şi nepotrivită de a-l înlocui pe Florin Goidea de la conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, un manager performant, care a revitalizat portul prin investiţii, prin elaborarea de proiecte şi accesarea fondurilor europene. Acesta are experienţă în domeniul maritim, cunoaşte activitatea portului, dar ca manager şi-a câştigat respectul prin echidistanţă, echilibru, performanţă şi prin faptul că şi-a câştigat funcţia prin concurs. De asemenea, nu avem cum să nu remarcăm că a ştiut să gestioneze situaţiile critice într-un context extrem de dificil”, a scris liderul liberal pe Facebook.
El a subliniat că, de când a început războiul din Ucraina, Portul Constanţa a redevenit un subiect de maximă importanţă, iar vizitele şi întâlnirile de lucru cu diferiţi operatori de talie mondială, precum şi cu delegaţii diplomatice ”au repus portul pe tabla de şah a geopoliticii”.
”Semnalul pe care îl dă astăzi Ministerul Transporturilor este unul nepotrivit, mai ales că înlocuirea nu este făcută pe baza unor performanţe demonstrate, ci este doar o dorinţă politică. Dacă luăm tot contextul regional, care este unul fragil, Ministerul Transporturilor vulnerabilizează o companie strategică doar pentru a satisface orgoliul unora. Această companie are nevoie de stabilitate, pentru că derulează fonduri de investiţii de miliarde de euro, dar mai ales pentru că are un rol simbolic în relaţiile cu partenerii noştri din NATO şi Uniunea Europeană.
Vom vedea care sunt mizele adevărate ale acestei schimbări în curând”, a conchis Huţucă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.