Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, în şedinţa de Guvern, despre legea privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justitie (SIIJ), că este un obiectiv din programul de guvernare, cât şi un obiectiv în cadrul MCV. Proiectul de lege va fi trimis Parlamentului, după adoptarea de către Executiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Legea adoptată de Guvern privind desfiinţarea SIIJ poate fi accesată AICI.
 
UPDATE Executivul a aprobat legea pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.
 
„Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul Secţiei se transmit pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente potrivit art. 3, care continuă soluţionarea acestora”, potrivit legii de desfiinţarea a SIIJ.
 
De asemenea, Cauzele soluţionate ale căror dosare se află în arhiva Secţiei se transmit pe cale administrativă în termen de 180 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente.
 
De la data desfiinţării Secţiei, la judecarea cauzelor, precum şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în aceste cauze participă procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele pe rolul cărora se află acestea.
 
„Posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a Secţiei la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se preiau de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică. Începând cu data desfiinţării Secţiei, procurorii din cadrul acesteia, inclusiv cei cu funcţii de conducere, revin la parchetele de unde provin sau la parchetele unde au promovat în condiţiile legii pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei. De la data revenirii la parchetul de unde provin ori la parchetele unde au promovat în condiţiile legii, procurorii care au activat în cadrul Secţiei îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul secţiei.Detaşările în curs ale personalului pe celelalte categorii de posturi se menţin în cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până la împlinirea termenului pentru care acestea au fost dispuse”, mai indică sursa citată.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ „Începem cu proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ. Este un obiectiv din programul de guvernare, cât şi un obiectiv în cadrul MCV. Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care au fost implicaţi în elaborarea proiectului, Ministerului Justiţiei şi desigur CSM pentru că au colaborat şi iată astăzi putem să analizăm şi să aprobăm acest proiect de lege care va fi înaintat Parlamentului”, a spus premierul, în deschiderea şedinţei Executivului.
 
Pe 21 ianuarie, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a prezentat proiectul de lege, arătând că preluarea competenţelor Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ) va fi realizată de 42 de procurori, dintre care 12 vor fi în Bucureşti.
 
Aceşti procurori vor fi desemnaţi de plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ a fost pus în dezbatere publică.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.