Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat, joi, după şedinţa de Guvern, că împreună cu vicepremierul interimar Kelemen Hunor, cu ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila şi ministrul interimar de Interne, Lucian Bode, a semnat şi va depune în Parlament un proiect de lege prin care angajaţii din Sănătate nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală, din sistemul public, se vor testa pe banii proprii. Ministerul Sănătăţii a precizat că unităţile medicale private vor decide dacă suportă sau nu costul testării personalului nevaccinat. Decizia va viza şi angajaţii din Ministerul Sănătăţii şi ai unităţilor din subordine, angajaţii CNAS şi ai instituţiilor subordonate.
UPDATE: ”Astăzi, 14 octombrie 2021, un grup de parlamentari, senatori şi deputaţi, va depune în Parlamentul României proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private”, a anunţat MInisterul Sănătţii, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, personalul din cadrul unităţilor sanitare cu paturi publice şi private vor avea obligaţia să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfăşurării activităţii.
- a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
- b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
- c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Pe scurt, angajaţii care nu sunt nevaccinaţi şi care nu au trecut prin boală, din sistemul de public şi privat, se vor testa pe banii proprii”, a spus premierul interimar, el precizând că propunerea a venit din partea ministrului Lucian Bode.
”Acest proiect a fost depus, dacă nu trece moţiunea de cenzură, săptămâna trecută, am fi avut acest proiect de lege aprobat în Guvern şi trimis spre adoptare Parlamentului, în procedură de urgenţă”, a mai declarat Cîţu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.