Preşedintele Klaus Iohannis a declarat maţi, după ce a semnat, în prezenîa mai multor oficiali, decretele de promulgare a Legilor Educaţiei, că ”România Educată”, proiectul său de suflet, devine acum realitate şi este un angajament îndeplinit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE - „Mă bucur să marcăm astăzi, împreună, un moment cu un impact major pentru dezvoltarea societăţii noastre în viitor. „România Educată”, proiectul meu de suflet şi o prioritate a mandatelor mele, devine acum realitate prin intrarea în vigoare a noilor legi ale educaţiei, care reglementează învăţământul preuniversitar şi pe cel superior.  Proiectul «România Educată» este, iată, un angajament îndeplinit!  Am reuşit, la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, să aducem laolaltă sute de experţi educaţionali, reprezentanţi ai autorităţilor, elevi, studenţi, cadre didactice, antreprenori şi parteneri internaţionali şi să elaborăm soluţii coerente pentru îmbunătăţirea învăţământului românesc.  Mai mult, am reuşit ca, în pofida crizelor extrem de complicate din ultimii ani, să continuăm promovarea Proiectului şi să obţinem, în final, susţinerea politică necesară adoptării noii legislaţii”, a afirmat Klaus Iohannis, marţi la Palatul Cotroceni.
 
Şeful statului a mai spus că „obiectivul ambiţios de a realiza o reformă cuprinzătoare a sistemului nostru de învăţământ a însemnat un proces extrem de complex, laborios şi de o anvergură fără precedent”.
 
„De astăzi însă, educaţia bazată pe valori ajunge, aşadar, în centrul interesului public. Cetăţenii cu principii corect conturate încă din şcoală, cu competenţe solide, cu spirit analitic reprezintă coloana vertebrală a unei societăţi prospere şi evoluate. Avansul rapid al tehnologiei şi o piaţă a muncii în continuă schimbare presupun adaptabilitate, creativitate şi gândire critică. Legile pe care le-am promulgat astăzi pun bazele unei Românii care este conectată la evoluţiile secolului al XXI-lea şi care beneficiază din plin de oportunităţile viitorului. Poate cel mai important aspect, cele două legi ale educaţiei au fost elaborate în urma unui exerciţiu puternic orientat spre construirea de consens. Fără discuţii aşezate, bazate pe argumente, rezultatul ar fi previzibil: cu prima ocazie, s-ar aduce amendamente, s-ar da prorogări şi, astfel, măsurile din legi nu ar mai fi puse în practică.  Ne-am propus să evităm această capcană în privinţa «României Educate», pentru că această reformă nu este o simplă opţiune, ci un pas obligatoriu dacă vrem să construim o naţiune prosperă şi puternică”, a completat preşedintele Iohannis.
 
El a adăugat că aceste legi îşi propun să rezolve cerinţele sistemului de educaţie şi să încurajeze calitatea actului educaţional.
 
„Ce prevăd, concret, noile legi ale educaţiei şi de ce sunt ele aşa importante? În primul rând, îşi propun să rezolve carenţele actualului sistem de învăţământ, încurajând creşterea calităţii actului educaţional, acordarea de sprijin şi respect cadrelor didactice, sunt promovate investiţii, cu prioritizarea zonelor defavorizate, se pune accent pe siguranţa elevilor.  Legea învăţământului preuniversitar include o serie de programe dedicate combaterii violenţei şcolare, asigurării accesului la hrană pentru elevii din medii dezavantajate, reducerii abandonului şcolar şi promovării sportului. Pachetul legislativ va transforma experienţa elevilor, care vor avea trasee educaţionale personalizate nevoilor proprii şi vor fi susţinuţi să înveţe în cel mai potrivit mod pentru ei, limitând astfel fenomenul analfabetismului funcţional.  În ceea ce-i priveşte pe profesori, mai multe prevederi ale legii se adresează construirii unui nou model pentru cariera didactică, aceasta devenind o opţiune reală pentru tinerii absolvenţi. Performanţele şi dedicarea profesorilor vor fi recunoscute prin reduceri ale normei în cazuri bine fundamentate şi prime acordate în momentul pensionării”, a mai spus Iohannis
 
„Cadrele didactice care aleg să predea în comunităţile dezavantajate vor beneficia de prime de instalare, dar şi de sprijin după începerea activităţii la clasă”, a continuat el.
 
„Toţi profesorii, indiferent de nivel, vor avea acces la formarea continuă. Există multe locuri în ţară unde este greu să atragem personal didactic suficient. De aceea, pentru acele zone unde avem nevoie de cadre didactice pregătite să predea mai multe discipline, se introduce licenţa didactică cu dublă specializare. A fost o vreme când formula aceasta a funcţionat foarte bine în sistemul educaţional românesc şi legile reiau tradiţia care s-a dovedit a fi valoroasă. Am evidenţiat doar câteva măsuri, dar lista schimbărilor din învăţământul preuniversitar este una lungă.  De la noua admitere la liceu, la modificările aduse Bacalaureatului şi la diversitatea de programe de sprijin şi de consiliere, aceste transformări ne oferă şansa de a schimba în bine şcoala românească. Şi învăţământul universitar va beneficia de mai multe reforme-cheie. Cele mai importante vizează reducerea abandonului universitar, dar şi alinierea educaţiei universitare la standarde internaţionale.  În mod crucial, se extinde educaţia duală la învăţământul superior şi se pun bazele unor consorţii integrate pentru învăţământ profesional în regim dual. Este o schimbare deosebit de importantă, în condiţiile în care progresul tehnologic va duce la creşterea cererii de absolvenţi înalt calificaţi pe piaţa muncii. Tot pentru a pregăti absolvenţii pentru o piaţă competitivă a muncii a fost introdus un program de sprijin pentru ştiinţele exacte, care le va permite studenţilor să acceseze resurse educaţionale de peste graniţă”, a mai explicat şeful statului.
 
Acesta a mai precizat că „legea învăţământului superior răspunde şi nevoii de a garanta că diplomele româneşti sunt obţinute în urma unui parcurs academic corect”.
 
„Normele de etică şi deontologie universitară sunt mai clar stabilite şi bine diferenţiate de abaterile disciplinare. Vom avea un sistem clar de sancţiuni aplicabile tuturor părţilor implicate în procesul educaţional”, a mai declarat Preşedintele României.
 
El a adăugat că va conta şi pe viitor pe implicarea tuturor decidenţilor politic pentru a transforma „România Educată” din ideal în realitate.
 
„În încheiere, mulţumesc tuturor celor implicaţi în realizarea Proiectului «România Educată». Sunt ferm convins că, prin noile legi pe care le-am promulgat astăzi, avem un cadru solid, pe care putem construi un sistem de învăţământ pregătit pentru încercările vremii.  Drumul care ni se aşterne în faţă nu este însă lipsit de provocări. Legile în sine nu vor rezolva problemele acute ale sistemului educaţional dacă nu vor fi puse în aplicare.  De aceea, contez pe implicarea şi hotărârea dumneavoastră, în special a factorilor de decizie prezenţi astăzi aici, pentru a transforma „România Educată” din ideal în realitate. Este responsabilitatea noastră să încurajăm tinerii să-şi atingă potenţialul şi să oferim viitoarelor generaţii instrumentele de care au nevoie pentru a naviga cu succes într-o lume în perpetuă schimbare. Rămâne convingerea mea profundă că doar printr-o educaţie de calitate putem construi o societate care se bazează pe cunoaştere, inovaţie şi progres”, a concluzionat preşedintele Klaus Iohannis.
 
Semnarea decretelor de promulgare a celor două legi, legea învăţământului preuniversitar şi legea învăţământului universitar,  a fost anunţată celor prezenţi, iar preşedintele Ihhannis a arătat decretele semnate.
 
Printre cei care au asistat la ceremonia de la Palatul Cotroceni s-au aflat preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, preşedintele Curţii Constituţionale Marian Enache, membri ai Guvernului, indlusiv ministrul Educaţiei Ligia Deca şi fostul ministru al Educaţiei Sorin Cîmpeanu.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Ceremonia de semnare a decretelor de promulgare a legilor educaţiei are loc marţi, de la ora 17.00.

Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, proiectele legilor învăţământului preuniversitar şi superior, pe data de 22 mai. Parlamentarii USR şi partidului Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională pe legile educaţiei naţionale.

Cele două partide au argumentat că au găsit mai multe prevederi neconstituţionale, cele mai grave fiind limitarea dreptului la învăţătură al copiilor şi încălcarea principiul egalităţii în drepturi.

„În ceea ce priveşte legea învăţământului preuniversitar, argumentele de neconstituţionalitate se referă la limitarea accesului la educaţie în funcţie de vârstă, posibilitatea de exmatriculare a elevilor şi discriminarea în ceea ce priveşte admiterea la liceu. USR a subliniat, de asemenea, posibile încălcări ale drepturilor la viaţa privată ale elevilor şi profesorilor, în lipsa garanţiilor legale privind folosirea înregistrărilor video în şcoli”, explica USR, într-un comunicat de presă.

Pe 21 iunie, CCR a respins ca neîntemeiate sesizările Opoziţiei, cu unanimitate de voturi. În aceeaşi zi, USR a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament legile Educaţiei, pentru a corecta prevederile propuse de ministrul Educaţiei Ligia Deca, care discriminează între elevi, baronizează universităţile şi protejează plagiatorii.

Şi Consiliul Naţional al Elevilor a criticat Legea învăţământului preuniversitar din pachetul legilor educaţiei, CNE transmiţând preşedintelui Iohannis, un studiu şi recomandări referitoare la lege.

Peste 78% dintre elevi nu doresc un examen separat de Evaluarea Naţională pentru admiterea la liceu, iar 69,5% cred că religia nu ar trebui introdusă materie opţională la bacalaureat, se arată într-o consultare realizată de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), la care au luat parte peste 16.000 de elevi din toată ţara.

De asemenea, 86,2% dintre elevi consideră că ar trebui să existe un termen-limită, în fiecare lună, pentru acordarea burselor şcolare, un termen ce va asigura plata egală a burselor şcolare către toţi elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar din România. 

CNE a mai afirmat că 69,5% consideră că religia nu ar trebui introdusă ca materie opţională la Examenul de Bacalaureat, în timp ce 14,8% consideră că ar trebui evaluată Istoria Religiilor, fapt ce confirmă poziţia CNE încă de la propunerea acestui amendament.
Consultarea a mai arătat că 54,9% dintre respondenţi consideră că elevii ar trebui să participe, în mod obligatoriu, la ore de consiliere psihologică, fără acordul părintelui, lucru ce va limita cazurile de violenţă în şcoli, 63,2% din elevi consideră că diversitatea nu este promovată suficient în sălile de clasă, fapt ce atestă existenţa segregării în mediul şcolar, iar 87,6% din respondenţi consideră că elevii ar trebui să aibă mai multă libertate în alegerea disciplinelor de studiu, astfel aceştia ar alege discipline de studiu în funcţie de orientarea profesională individuală.
 
Şi studenţii au protestate faţă de prevederi din legea învăţământului universitar, acuzând lipsa de transparenţă din timpul dezbaterilor parlamentare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.