Camera Deputaţilor şi Senatul reunite în plenul comun de miercuri au votat eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Anterior, Comisia pentru statut a adoptat raport de admitere cu amendamente la proiectul PSD privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Singurii parlamentari care s-au abţinut au fost cei de la UDMR. Ludovic Orban a afirmat că Legislativul are acum ocazia, odată cu votarea eliminării acestor indemnizaţii să arate că „cine împarte nu îşi face parte şi că nu ia partea leului şi că legile trebuie făcute pentru cetăţeni şi nu pentru privilegiaţi şi că nimeni nu are dreptul să aibă privilegii”. În replică, liderul PSD Marcel Ciolacu i-a reproşat fostului premier că nu a emis ordonanţă de urgenţă pentru a elimina toate pensiile speciale, deşi a avut destul timp să facă acest lucru. Liderul senatorilor UDMR Lóránd Turos a afirmat că „eliminarea pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor nu este altceva decât praf în ochi pentru electorat”, iar Uniunea susţine în continuare că este nevoie ca pensiile speciale pentru toate categoriile să fie eliminate. Parlamentarii UDMR sunt singurii care nu au votat când a fost adoptat proiectul de lege al PSD care prevede această eliminare. Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat miercuri, după eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, că 54.2 milioane de lei este impactul bugetar pentru pensiile a 768 de foşti parlamentari. ”România nu poate – şi nici nu trebuie – să mai cheltuie sume uriaşe pentru aceste privilegii”, a afirmat Dragu, precizând că este o revenire la normalitate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE Preşedinta Senatului Anca Dragu a anunţat că UDMR este prezent, dar nu votează.
Ulterior, ea a spus că a fost adoptat raportul de admitere cu amendamente admise pe proiectul de lege al PSD cu majoritate de voturi. Au fost 357 de voturi „pentru” şi niciun vot „împotrivă”, iar 30 de parlamentari prezenţi nu au votat. Iniţiativa a fost adoptată.
UPDATE Redăm mai jos dezbaterile din plenul reunit şi declaraţiile liderilor partidelor pe subiect:
Dan Barna: „Acum 150 de ani, Bogdan Petriceicu Haşdeu a spus o vorbă de spirit şi o să îl parafrazez puţin: răzbunarea cea mai dulce este când duşmanul tău este silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsul este rău. Astăzi PSD, care a inventat pensiile speciale, recunoaşte că a fost o porcărie. Astăzi, domnule Ciolacu, recunoaşteţi - şi vă mulţumesc în numele României - că pensiile speciale sunt o ruşine pentru această ţară. Astăzi, acest Parlament aduce puţină demnitate şi onoare acestei ţări. (...) Astăzi reparăm puţin, dintr-o reparaţie uriaşă de care are nevoie sistemul de pensii din România. Nu mai avem bani de pensii speciale, nu doar că din cauză morală ele nu trebuie să existe. Coaliţia va avea ca obiectiv eliminarea pensiilor speciale. Da, puteţi să protestaţi, sunteţi în Opoziţie, dar măcar aţi înţeles că trebuie eliminate pensiile speciale. Aceasta e politica de guvernare a coaliţiei”.
Ludovic Orban: „Suntem astăzi într-un moment în care Parlamentul are ocazia să reintre în slujba cetăţeanului român, are ocazia să arate că cine împarte nu îşi face parte şi că nu ia partea leului şi că legile trebuie făcute pentru cetăţeni şi nu pentru privilegiaţi şi că nimeni nu are dreptul să aibă privilegii, chiar dacă este la decizie. În anul 2010, după adoptarea legii pensiilor, nu mai existau decât foarte puţine categorii de pensii speciale. După 2014 au curs pe bandă rulantă acte normative făcute de o majoritate în jurul PSD care a culminat cu nesimţirea ca parlamentarii care trebuie să îi reprezinte pe cetăţeni şi nu pe ei înşişi să voteze pensii speciale. Singurul partid care a votat împotriva introducerii acestor pensii speciale a fost PNL. În rest, voi aţi votat pentru. Nu cu pensii din burtă, fabricate pe ultimele trei luni, cu sporuri inventate din pix pentru toată şefimea, în timp ce oamenii care produc ceva pentru România sunt pedepsiţi să trăiască din pensii pe baza contributivităţii, iar alţi şmecheri au reuşit să vă convingă să votaţi pensii nesimţite.
Astăzi aveţi ocazia să începeţi să vă îndreptaţi domnilor de la PSD. Mă bucur că v-aţi bătut ca într-un concurs de frumuseţe să fie dezbătut proiectul PSD depus în actuala legislatură, dar să ştiţi că şi proiectele PNL şi USR-PLUS depuse în legislatura trecută nici măcar nu l-aţi trimis pentru raport în comisia de statut şi l-aţi pus în sertare. Depinde de capacitatea noastră de a lăsa deoparte demagogia. Noi trebuie să votăm desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari, că nu este corect ca ei să aibă pensii speciale, în timp ce milioane de români trăiesc din pensii bazate pe contributivitate. Azi e primul pas, trebuie să facem ordine în legislaţia pensiilor, trebuie să avem curaj să facem dreptate pentru oameni. Va trebuie să atacăm frontal toată legislaţia în domeniul pensiilor speciale astfel încât să aducem cât mai aproape de principiul contributivităţii tuturor pensiilor speciale din România. Îmi scot pălăria în faţa fiecărui parlamentar care va vota pentru eliminarea pensiilor speciale, nu pentru că acesta a fost ordinul de partid, ci pentru că asta este convingerea fiecăruia”
Marcel Ciolacu: „Am ajuns în această situaţie pentru că dumneavoastră, Guvernul dumneavoastră aţi emis o OUG prin care aţi îngheţat pensiile, salariile în toată România. Era normal ca orice politician să reacţioneze în acest fel, indiferent de culoare politică, să nu mai avem indemnizaţii speciale, atâta timp cât politica actualei coaliţii e de recesiune. Nu am înţeles de ce nu aţi făcut acest lucru anul trecut, eraţi premier, domnule Orban. Aveaţi majoritate. Nu am înţeles, domnule Barna, de ce până acum împreună cu domnul premier Cîţu nu aţi dat o OUG ca să faceţi dreptate până la capăt. Singurele indemnizaţii speciale pe care nu puteţi să le schimbaţi erau cele ale parlamentarilor. Cine l-a ţinut un an de zile pe domnul Orban să daţi această OUG, să faceţi dreptatea până la capăt? Vă rugăm frumos, astăzi cred că toţi parlamentarii vom vota să renunţăm la aceste pensii speciale şi vă invită pe voi din coaliţia pierzătorilor să mergeţi până la capăt şi să daţi o ordonanţă de urgenţă”.
UPDATE Amendamentele din raportul de admitere al Comisie pentru statut prevăd următoarele:
„Capitolul XI, alcătuit din articolele 49 şi 50, din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limita de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare”, conform raportului favorabil al Comisiei.
Articolele respective abrogate şi anume 49 şi 50 fac referire la dreptul la indemnizaţia pentru limita de vârstă.
UPDATE Comisia pentru statut a adoptat, cu majoritate de voturi, raport favorabil cu amendamente admise la propunerea legislativă a PSD privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. În schimb Comisia a adoptat raport de respingere pe iniţiativele cu acelaşi obiect ale PNL şi USR-PLUS.
ŞTIREA INIŢIALĂ Au fost 367 de voturi „pentru” şi 30 de abţineri la solicitarea preşedintelui Camerei Ludovic Orban de a introduce acest punct pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Parlamentului.
„În cadrul Birourilor permanente reunite de ieri am convenit, ca urmare a unei propuneri formulate de liderul de grup al PSD Alfred Simonis dar şi cu sprijinul majorităţii grupurilor parlamentare, să formulăm o propunere de completare a ordinii de zi pentru şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului de astăzi. Vă propun să introducem pe ordinea de zi, la punctul 8, urmând ca punctul 8 să devină punctul 9, dezbaterea şi adooptarea proiectului de lege de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor, proiect de lege prin care, o să vă explic că sunt trei propuneri de lege formulate de trei grupuri parlamentare, proiecte lege prin care se modifică Legea statutului şi deputaţilor şi senatorilor, în sensul abrogării a două articole care instituie dreptul la pensii speciale”, a declarat Ludovic Orban de la tribuna plenului.
El a adăugat că un alt punct pe ordinea de zi este constituirea Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului care odată înfiinţată să dezbată şi să dea raport pe proiectele de lege. Ea lucrează în paralel cu plenul reunit de miercuri, astfel încât ulterior să poată fi dat votul pe propunerile legislative privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.
„După cum bine vedeţi pe ordinea de zi, tot în urma discuţiilor avute în Birourile permanente reunite, la punctul 1 a fost înscrisă constituirea a Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şedinţelor comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Motivul introducerii la primul punct pe ordinea de zi a constituirii acestei comisii permanente este acela ca această Comisie, odată constituită, să poată să dezbată cele trei proiecte legislative în timpul şedinţei de plen, astfel încât să întocmească un raport pentru a putea să dezbatem proiectul de lege de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor”, a completat Orban.
De asemenea, plenul reunit a votat şi pentru înfiinţarea Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul parlamentarilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale celor Camere.
Deputatul PSD Eugen Bejinariu este preşedintele aceste Comisii, deputata PNL Cristina Trăilă e vicepreşedintă şi Silviu Dehelean, deputat USR-PLUS, este secretarul Comisiei.
Alţi membri ai Comisiei sunt senatoarea PSD Laura Mihaela Fulgeanu-Moagher, deputatul PSD Nicuşor Halici, deputatul PNL Radu Marin Moisin, deputatul AUR Ciprian Titi Stoica, senatorul UDMR Csaszar Karoly Zsolt şi deputatul minorităţilor Iusein Ibram.
Sunt trei proiecte de lege privind eliminarea pensiilor speciale şi anume al PNL, al USR şi al PSD.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.