Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, a adoptat, luni, modificarea articolului 297 din Codul penal cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, astfel că infracţiunea nu se pedepseşte dacă prejudiciul este până în salariul minim brut pe economie - 1.900 de lei. În plus, se consideră abuz în serviciu dacă scopul este de a obţine foloase materiale necuvenite pentru sine, soţ sau rude până la gradul II. În timpul dezbaterilor, deputatul PSD Oana Florea a propus abrogarea infraţiunii de abuz în serviciu. De asemenea, comisia specială a eliminat din sfera infracţiunii de abuz în serviciu elaborarea, emiterea sau aprobarea actelor normative de către Parlament şi Guvern, iar articolul 298 din Codul penal privind neglijenţa în serviciu a fost abrogat. Totodată, comisia a decis modificarea definiţiei din Codul penal a grupului infracţional organizat, în sensul că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi fără a avea o continuitate.
Comisia Iordache a votat articolul privind abuzul în serviciu, cu prag la nivelul salariului minim brut şi cu scopul de a obţine foloase materiale pentru sine, soţ sau rude până la gradul II
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Amendamentul PSD a fost aprobat cu 13 voturi "pentru", 7 voturi "împotrivă" şi o abţinere.
"Fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, ordonanţe de guvern sau ordonanţe de urgenţă, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea atribuţiilor astfel reglementate, a unor dispoziţii exprese dintr-o lege, Ordonanţă de urgenţă sau Ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit şi prin acesta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amendă", se arată în amendamentul PSD adoptat de Comisie.
În forma iniţiată de Ministerul Justiţiei, după care PSD şi-a creat propriul amendament, spune că: ”Fapta fucţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, Ordonanţă de urgenţă sau Ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini pana la gradul II inclusiv, un folos patrimonial şi prin acesta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amendă", se arată în amendamentul Ministerului Justiţiei adoptat de Comisie.
Forma actuală a abuzului în serviciu nu prevedea un prag până la care fapta nu se pedepseşte penal: "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică", scrie în actuala formă a infracţunii de abuz în serviciu din Codul penal".
“Fapta funcţionarului public care în exercitarea atribţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos încălcându-şi obligaţiile de serviciu cu reglementare prin lege ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă a guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoare da 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării drepturilor de a ocua o funcţie publică”, se arată în propunerea formulată de PNL pentru modificarea alineatului 1 al articolului 297 din Codul penal privind abuzul în serviciu.
De asemenea, propunerea USR voia ca, pe lângă închisoarea de la 2 la 7 ani, să îi fie interzisă persoanei acuzate de abuz în serviciu şi dreptul de a ocupa o funcţie publică. “Fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe sau a ordonanţe de urgenţă şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juriidce se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".
"Fapta funcţionarului public care, cu scopul de a obţine pentru sine sau pentru soţ, rudă sau afin de până la gradul II inclsiv, un folos material necuvenit, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţie, refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, ordonanţă de urgenţă sau ordonanţă de guvern, şi prin aceasta cauzează o pagubă materială gravă sau o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, dacă fapta nu îndeplineşte elementul constitutiv al altei infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani sau cu amendă”, se arată în propunerea UDMR de modificare a infracţiunii.
Deputatul UDMR Marton Arpad a propus şi modificarea alineatelor 2 şi 3 din articolul 297, astfel: (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu intenţie prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, ordonanţă de urgenţă sau ordonanţă de guvern, îngrădeşte exercitarea unui drept ale unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, reglie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere. vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie cu HIV SIDA”.
Totodată, la alineatul 3, UDMR a propus ca dispoziţiile alineatelor 1 şi 2 să nu se aplice în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.
Abrogarea articolului 297 privind abuzul în serviciu a fost fost supusă la vot, iar iniţiatoarea propunerii, deputatul PSD Oana Florea, alături de deputatul PSD Eugen Nicolicea au votat "pentru".
Din totalul de 31 de amendamente, 30 au fost respinse prin vot.
Comisia Iordache scoate din sfera infracţiunii de abuz în serviciu elaborarea şi aprobarea actelor normative
Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei condusă de Florin Iordache a eliminat, luni, din sfera infracţiunii de abuz în serviciu elaborarea, emiterea sau aprobarea actelor normative de către Parlament şi Guvern.
Astfel, la propunerea PSD, a fost adoptat un amendament conform căruia alineatul 3 al articolului 297 (privind abuzul în serviciu) stabileşte: ”Dispozitivele alineatelor (1) şi (2) nu se aplică în cazul elaborării, emiterii sau aprobării actelor adoptate de Parlament sau Guvern”.
Amendamentul PSD a fost aprobat cu 13 voturi "pentru", 7 voturi "împotrivă" şi o abţinere.
În plus, comisia a adoptat un alt amendament al PSD prin care introduce alineate noi la articolul 308 din Codul penal, prin care, dacă se achită prejudiciul, se reduc la jumătate pedepsele pentru infracţiuni de corupţie.
”(3) Dacă infracţiunile prevăzute la art. 295 şi 297-300 au produs un prejudiciu material, iar făptuitorul acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, limitele prevăzute la alin. (2) se reduc la jumătate. (4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică tuturor persoanelor care au comis împreună una dintre faptele prevăzute de alin. (1), indiferent dacă plata a fost efectuată doar de unul sau o parte dintre aceştia”, prevede amendamentul adoptat.
Comisia Iordache a abrogat articolul din Codul penal privind neglijenţa în serviciu
Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei a decis, luni, abrogarea articolului 298 din Codul penal privind neglijenţa în serviciu.
Propunerea a venit din partea PSD şi a fost adoptată cu 12 voturi "pentru" şi două abţineri. De asemenea, opoziţia a cerut să se renunţe la abrogare, însă solicitarea a fost respinsă de majoritatea membrilor comisiei.
"Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă", prevede articolul 298 din Codul penal privind neglijenţa în serviciu, aborgată de Comisie.
Comisia Iordache: Nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni
Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei a decis, luni, modificarea definiţiei din Codul penal a grupului infracţional organizat, în sensul că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi fără a avea o continuitate.
“Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. Prin infracţiune gravă se înţelege oricare dintre infracţiunile prevăzute de art. 223 alin. (2) din Codul de Procedură Penală, inclusiv acelea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare”, potrivit amendamentului propus de CSM şi preluat de PSD.
În forma actuală a articolului 367 din Codul penal, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.