Camera Deputaţilor a respins, în plenul de marţi, un număr de 19 proiecte de lege iniţiate în legislaturile precedente, în intervalul 2010 - 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Una dintre iniţiative este din 2010 şi alta din 2012. Prima se referă la modificarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Proiectul viza „dotarea autoturismelor taxi cu un buton de panică cu ajutorul căruia se poate apela rapid la 112, precum şi cu geamuri securizate care să separe şoferul de clienţi”.

O altă iniţiativă presupunea completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, astfel încât plata amenzii complementare în termenul stabilit de lege să ducă la reducerea la jumătate a perioadei de suspendare a permisului de conducere. Şi proiectul de lege care prevedea că punctul de amendă de circulaţie să fie diferit pentru salariaţi şi pensionari a fost respins.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

O altă propunere de lege este din 2016 şi completează un articol din Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor care presupune sancţiuni pentru firmele ce se ocupă cu vidanjarea dacă deversează deşeurile în natură.

A fost respins şi proiectul de lege prin care era trecută în coordonarea unui spital activitatea cabinetelor de medicină şcolară şi preşcolară şi a cabinetelor de medicină dentară.

Deputaţii au respins şi modificarea ordonanţei 24.2016 referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman. Proiectul care completează legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, înfiinţarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” Suceava a fost şi el respins marţi de Cameră.

Propunerea de lege care completează Legea 230/ 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari a fost respinsă, la fel şi modificarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Alte două proiecte de lege care modificau OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura au fost şi ele respinse.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.