Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a solicitat, marţi, Ministerului Educaţiei să organizeze din acest an masteratul didactic, argumentând că viitorii profesori nu au beneficiat de o pregătire temeinică în instituţiile de învăţământ superior, rezultatul fiind că mai puţin de jumătate dintre cei care au susţinut examenul de titularizare l-au şi promovat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”PNL solicită Ministerului Educaţiei să organizeze din acest an Masteratul Didactic. În acest sens, este nevoie, de urgenţă, să redacteze şi să aprobe normele de aplicare a legislaţiei în vigoare, să prevadă bani la următoarea rectificare bugetară pentru această formă de învăţământ, să încurajeze universităţile să înfiinţeze catedre noi şi să asigure parteneriate de practică şi burse pentru fiecare viitor profesor. Ministerul trebuie să dea asigurări că în şcoala românească vom avea profesori care să fie bine pregătiţi şi competitivi. Pentru a menţine în sistem pe cei mai buni absolvenţi este nevoie de o strategie clară de pregătire şi motivare continuă a cadrelor didactice tinere să profeseze în domeniu. Învăţământul de calitate oferă şanse egale fiecărui tânăr să urmeze o carieră în viaţă”, a declarat Raluca Turcan potrivit unui comunicat de presă transmis de PNL.

Prim-vicepreşedintele PNL i-a felicitat pe cei peste nouă mii de profesori care au promovat examenul de titularizare, dar a atras atenţia asupra faptului că rata de promovare de sub 50% este cauzată de nepunerea în practică a masteratului didactic.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Anul acesta concurenţa a fost foarte mare. Cu toate acestea, rata de promovare a examenului este încă sub 50%. Din păcate, aşa cum s-a întâmplat şi în ultimii ani, am constatat că viitorii profesori nu au beneficiat de o pregătire temeinică în instituţiile de învăţământ superior. Masteratul Didactic nu a fost pus în practică în ultimii şase ani, iar cei care au de pierdut sunt elevii care nu vor avea şanse să beneficieze de un profesor bine pregătit la clasă”, a mai spus Turcan.

Doar 45% dintre candidaţii la concursul de titularizare au obţinut, înaintea formulării contestaţiilor, note peste 7 sau egale cu 7, aceasta fiind nota minimă pentru angajarea pe perioadă nedeterminată în învăţământul preuniversitar. Peste 21% dintre candidaţi au luat note cuprinse între 1 şi 4,99, potrivit Ministerului Educaţiei.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.