Premierul Mihai Tudose şi liderul PSD Liviu Dragnea au susţinut, vineri, că nu există motive pentru ca taxele locale să fie majorate în 2018, pentru că, prin legea bugetului de stat, toate unităţile administrativ-teritoriale vor avea asigurate şi anul viitor bugete cel puţin egale cu cele din 2017.
Întrebat despre faptul că unii primari se plâng că vor fi nevoiţi să majoreze taxele locale cu 20% din cauza scăderii impozitelor de la 16% la 10%, premierul Mihai Tudose a afirmat: ”Este fals. Niciun primar, nicio unitate administrativ-teritorială nu va avea un buget mai mic. Bugetul va fi cel puţin egal cu bugetul pe care l-a avut în 2017, cel puţin egal”.
”Nivelul taxelor din 2017 nu are de ce să fie mărit în 2018 ca efect al ordonanţei privind modificarea Codului fiscal, cel puţin din mai multe motive, dar dintr-un motiv foarte simplu: prin legea bugetului de stat, se vor asigura pentru toate autorităţile locale cel puţin un nivel de venituri egal cu 2017. Deci, nu au motive pentru a creşte aceste taxe. În schimb, este libertatea lor să facă asta. Unii vor avea venituri mai mari decât în 2017”, a afirmat şi Liviu Dragnea.
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat, marţi, că va da în judecată Guvernul şi va cere instanţei să nu se aplice ordonanţa cu privire la modificările Codului Fiscal. El a afirmat, pentru News.ro, că ordonanţa emisă săptămâna trecută de Guvern va avea ca efect umilirea administraţiilor locale faţă de centru şi că, pentru a obţine bani, va trebui să te ”căciuleşti” în permanenţă.
Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu (PNL), spune că nu poate critica toate prevederile noului Cod Fiscal şi că se demilitează de cei care îl "contestă în bloc", dar că ceea ce îl deranjează este că ”oraşele motor” rămân fără bani şi că se va consulta cu colegii săi pentru a vedea ce reacţie poate avea, "dincolo de luarea de poziţie".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.