Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose nu exclude ideea unei candidaturi comune din partea PSD şi PNL la alegerile prezidenţiale din acest an. El subliniază că importante sunt rezultatele alegerilor locale, iar pentru alegerile generale şi prezidenţiale ”toate posibilităţile sunt pe masă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Să nu uităm că aceste alegeri nu sunt numai europarlamentare, sunt şi alegeri locale. Pe data de 10, 11 va fi o analiză la ceea ce s-a întâmplat şi ce au decis românii. În funcţie de asta, vedem cum ne aşezăm şi toate posibilităţile sunt deschise. (...) Poate fiecare să aibă candidatul propriu la preşedinţie, să avem liste separate la Parlamentul naţional, alegeri generale, cu toate astea să guvernăm împreună. Vedem ce decid românii acum”, a afirmat Mihai Tudose, luni seară, la Digi 24. 
 
Întrebat dacă crede că PSD şi PNL pot avea un candidat comun la alegerile prezidenţiale, vicepreşedintele PSD a răspuns: ”De ce nu? De ce nu?”.
 
”De la unii sau de la ceilalţi, vedem cine are mai multe şanse, cine are un program mai bun... S-ar putea să nu ajungem la nicio concluzie şi atunci se va merge separat (...). Eu am spus că toate posibilităţile sunt pe masă”, a arătat Mihai Tudose. 
 
El a susţinut că pentru alegerile parlamentare contează foarte mult scorul de la alegerile locale, pentru că un primar sau un preşedinte de Consiliu Judeţean pot fi ”un magnet electoral”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.