Liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, crede că România nu mai are nicio şansă să fie curând membru cu drepturi depline în Schengen, după ce extrema dreaptă a câştigat alegerile parlamentare din Austria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Putem spune ”Adio, Schengen!” după rezultatul acestui vot, pentru că partidul care critică UE şi e categoric împotriva intrării României în Schengen a câştigat alegerile. Un partid prorus, creat de mişcările extremiste din Austria câştigă alegerile, practic ne taie orice şansă la o viitoare intrare rapidă în Schengen. Asta dovedeşte că strategia acestor decidenţi incapabili să se impună în UE a fost falimentară pentru că noi avem un acord bilateral semnat cu Austria prin care-i dăm puteri depline pentru a decide când şi cum putem intra în Schengen. E clar că acest rezultat al votului ne taie orice speranţă de a ne bucura de un drept pe care l-am câştigat prin intrare în UE. (…) România a avut un instrument la dispoziţie, şi încă-l are, de a acţiona guvernul austriac în justiţia europeană pentru că comite un abuz de putere. N-o face, din calcule pe care doar Iohannis şi Guvernul PSD le ştiu”, a declarat Eugen Tomac, conform b1tv.ro

Tomac a mai ţinut să precizeze că „30% din populaţia Austriei care a participat la vot a dat un vot de susţinere pentru un partid care militează deschis pentru desfiinţarea UE şi pentru o apropiere de Rusia”.

Evenimente

30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Partidul Austriac al Libertăţii (FPO - extrema dreaptă) a obţinut 29,21% dintre voturi, în urma alegerilor parlamentare care au avut loc duminică în Austria, situându-se pe primul loc, fiind urmat de partidul cancelarului Karl Nehammer, OVP, care a câştigat 26,48% dintre voturi.

Încă de duminică seară, de la anunţarea rezultatelor preliminare, liderii partidelor politice austriece au fost solidari în a respinge ideea formării unei coaliţii cu liderul Partidului Libertăţii (FPO) de extremă-dreapta, Herbert Kickl.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.