Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că, în ceea ce priveşte votul pentru şefia Senatului, este convins că membrii formaţiunii "îşi vor respecta onoarea". Tăriceanu a spus că, dacă Teodor Meleşcanu acceptă candidatura pentru această funcţie susţinut de PSD, deşi nu are acordul ALDE, "îşi asumă nişte consecinţe".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tăriceanu a fost întrebat ce se va întâmpla cu senatorii ALDE care vor vota pentru Teodor Meleşcanu şi nu pentru Ion Popa, propunerea formaţiunii.

"Nu ştiu dacă e cazul să stau să răspund la speculaţii. Este o hotărâre pe care noi am luat-o în forurile statutare şi este o obligaţie pentru toţi colegii să respecte hotărâre partidului, ca în orice partid, pentru că altfel acele organizaţii nu mai pot fi numite partide politice, ci poate, nu ştiu, organizaţii neguvernamentale sau asociaţii aşa de prieteni care sporovăiesc în politică", a declarat Tăriceanu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a spus că aşteaptă rezultatul votului.

"Sunt convins că colegii mei îşi vor respecta onoarea", a adăugat el.

Întrebat dacă Meleşcanu va fi exclus din partid după acest vot, Tăriceanu a spus: "Dacă domnia sa aşteaptă să fie nominalizat candidat şi acceptă această candidatură, intră sub incidenţa hotărârii pe care noi am luat-o şi care este o hotărâre absolut statutară şi firească, ca orice funcţie publică pe care cineva o acceptă să fie cu sprijinul partidului, pe care nu îl are. Deci fiecare care aceptă o astfel de postură îşi asumă nişte consecinţe".

El a explicat că cei care fac aşa ceva trebuie să ştie că se aplică ultima hotărâre, care prevede un mecanism foarte simplu: se convoacă Biroul Politic, care face propunerea către Delegaţia Permanentă, iar aceasta, conform statutului, constată încălcarea prevederilor şi ia decizia.

Întrebat ce se va întâmpla dacă Meleşcanu se autosuspendă şi rămâne senator afiliat ALDE, Tăriceanu a replicat: "Toate formulele astea nu fac decât să evite sau să ascundă o realitate. Realitatea este simplă: ALDE a luat hotărârea cu o majoritate covârşitoare, au existat două abţineri, în privinţa ieşirii de la guvernare şi toţi colegii trebuie să respecte această situaţie, acest nou statut pe care îl avem în momentul de faţă. Cei care vor să facă alte jocuri, să aibă alte soluţii la îndemână, le fac pe cont propriu".

Întrebat de asemenea ce se va întâmpla dacă se va ajunge la un tur doi, Tăriceanu a spus că se va lua o decizie între cele două tururi.

"După aceste atitudini extrem de agresive din partea PSD-ului (...) mă îndoiesc că colegii mei vor dori să voteze pe cineva din PSD în condiţiile în care acea persoaneă este o persoană dun grupul ALDE", a afirmat Tăriceanu.

Preşedintele Senatului urmează să fie ales marţi, reprezentanţii PSD reiterând că îl susţin pe Teodor Meleşcanu pentru această funcţie. Liderii ALDE au stabilit să îl propună pe senatorul Ion Popa, iar liberalii pe Alina Gorghiu. Funcţia a rămas vacantă după demisia lui Călin Popescu Tăriceanu.

Lucrările în plenul Senatului sunt programate să înceapă la ora 16.00, preşedintele Senatului fiind ales prin vot secret pe buletine.

Funcţia de preşedinte al Senatului a rămas vacantă după demisia lui Călin Popescu Tăriceanu, în urma retragerii ALDE din coaliţia de guvernare.

PSD a anunţat ulterior că îl susţine pe Teodor Meleşcanu, membru ALDE, pentru a ocupa această funcţie. 

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, săptămâna trecută, că propunerea oficială a formaţiunii pentru funcţia de preşedinte al Senatului este Ion Popa, precizând că persoanele care acceptă funcţii în Guvern, Parlament sau alte instituţii, fără acceptul sau susţinerea partidului, vor fi excluse.

Ulterior, Teodor Meleşcanu a declarat că este membru ALDE şi îşi doreşte să rămână în formaţiune, menţionând că a fost "relativ surprins neplăcut" de propunerile privind excluderea acelor parlamentari care ar participa la alegeri pentru funcţiile din Parlament.

"(...) eu doresc consolidarea şi succesul ALDE. Din acest punct de vedere am acceptat propunerea de a candida la preşedinţia Senatului. Pot să vă spun foarte direct că, la vârsta mea, experienţa mea politică, funcţiile nu prezintă pentru mine nicio atracţie. Dacă însă voi fi ales, am acceptat această candidatură, dacă voi fi ales de către colegii mei şi senatori preşedinte al Senatului, voi aduce experienţa mea, echilibrul şi continuarea proiectului ALDE, început în 2016 cu Partidul Social Democrat", a spus Meleşcanu.

Luni seară, premierul Viorica Dăncilă a reiterat că PSD susţine în continuare candidatura lui Teodor Meleşcanu pentru funcţia de preşedinte al Senatului.

”Îl susţinem în continuare pe domnul Teodor Meleşcanu şi cred cu tărie că mâine va fi ales preşedintele Senatului”, a declarat, luni seară, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD, Viorica Dăncilă.

La rândul lor, reprezentanţii PNL o susţin pentru această funcţie pe Alina Gorghiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.