Deputatul USR Stelian Ion îl acuză pe prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, că a blocat organizarea referendumului de demitere a primarului din Agigea şi îi solicită reprezentantului Guvernului în teritoriu să numească de îndată comisia care să se ocupe de acest referendum.
Stelian Ion a postat pe pagina sa de Facebook, că blocarea acestei iniţiative constituie un abuz.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Blocarea iniţiativei cetăţeneşti de demitere prin referendum a primarului comunei Agigea constituie un abuz şi o desconsiderare a voinţei celor peste 2000 de locuitori ai comunei care susţin, prin semnături, organizarea referendumului de demitere a primarului PSD, Maricel Cârjaliu. Înţelegem că guvernarea PNL alături de PSD presupune o bună colaborare între cele două partide, dar această colaborare nu poate lua forma unei încălcări atât de flagrante a legii”, a transmis deputatul USR.
El a precizat că îi solicită public prefectului să dea curs obligaţiilor legale care îi revin.
“Îi solicit public prefectului judeţului Constanţa să dea curs obligaţiilor legale care îi revin potrivit Codului administrativ şi să numească de îndată comisia pentru organizarea referendumului de demitere a primarului Comunei Agigea, Maricel Cârjaliu. Îi reamintesc domnului prefect că USR Agigea a depus listele de semnături necesare demarării procedurii de revocare încă din data de 24 septembrie 2021. Au trecut de atunci mai mult de 6 luni, iar în prezent întreaga procedură este blocată la prefectură”, a mai declarat deputatul.
Stelian Ion a mai explicat de ce justificarea prefectului pentru această întârziere nu stă în picioare.
“Justificarea sa, potrivit căreia nu poate demara procedura referendumului pentru că ar exista unele sesizări penale cu privire la pretinse falsuri, este în realitate doar un pretext pentru blocarea referendumului, dând astfel satisfacţie celor care au interesul ca acest referendum să nu fie organizat.
Până când instanţa de judecată nu stabileşte în mod definitiv că un anumit înscris este fals, el produce efecte juridice. A aştepta o soluţie din partea organelor judiciare, care poate veni după ani de zile, înseamnă a accepta că procedura de demitere a unui primar prin referendum este una iluzorie”, a mai adăugat Stelian Ion.
USR a depus la Prefectura Constanţa, în luna septembrie a anului trecut, o solicitare pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului comunei Agigea, social-democratul Cristian Cîrjaliu, pe care îl acuză că a creat un blocaj în Consiliu Local. În replică, primarul comunei Agigea a transmis că listele cu semnături depuse de reprezentanţii USR conţin aspecte penale şi de nelegalitate.
Cristian Cîrjaliu este primar al comunei Agigea din anul 2008, din partea PSD.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.