PSD ar obţine 36% din voturi, PNL -19%, AUR - 14%,USR PLUS- 11%, UDMR şi PMP - 5%, dacă dumiică viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, potrivit datelor unui sondaj CURS, realizat la comanda PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit sondajului, la o prezenţă la vot de 42%, PSD ar fi pe primul loc, cu 36%, urmat de liberali, cu 19% şi de AUR -14%. USR PLUS ar obţine 11% din voturi, iar UDMR şi PMP ar fi la limita pragului electoral, cu 5%. Partidul Puterii Umaniste, Pro România şi ALDE s-ar situa sub pragul electoral.

Coform aceluiaşi sondaj, 36% dintre cei chestionaţi afirmă că principala îngrijorare este creşterea preţurilor, iar pentru 16% învăţământul online, în timp ce pentru 14% principala îngrijorare este criza politică, iar valul 4 al pandemiei este motiv de îngrijorare pentru 13%.

32% se consideră foarte informaţi cu privire la criza politică, iar 43%, ”destul de informaţi”.

45% nu consideră anticipatele o soluţie pentru criza politică, iar 42% le consideră o opţiune. 35% cred că dacă moţiunea de cenzură va fi adoptată, Florin Cîţu pleacă şi USR revine în Guvern, iar 24% cred că preşedintele Klaus Iohannis va forţa un guvern minoritar PNL, antiipatele fiind luate în calcul de 7%.

45% consideră că PSD nu ar trebui să depună propria moţiune de cenzură, iar 43% cred contrariul.

Sondajul a fost realizat prin metoda CATI, în perioada 8-10 septembrie, pe un eşantion  probabilist, multistadial, stratificat, de  861 de respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste.

Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion: +/-3,3% la un nivel de încredere de 95% 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.