Simona Maya Teodoroiu este noul Agent guvernamental al României la CEDO, decizia de numire fiind publicată joi în Monitorul Oficial. Ea îl înlocuieşte pe Viorel Mocanu, eliberat din funcţie la cerere, în 21 august.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Doamna Simona Maya Teodoroiu se numeşte în funcţia de secretar de stat, Agent guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe”, se arată în decizia semnată de premierul Dăncilă, în baza unei propuneri făcute de MAE în data de 3 septembrie.

Maya Teodoroiu a fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, iar în intervalul  februarie 2015 - iunie 2019 a fost judecător la Curtea Constituţională, ea preluând mandatul lui Tony Greblă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Fostul agent guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), Viorel Mocanu, a fost eliberat din funcţie la cerere de premierul Viorica Dăncilă, în 21 august. Viorel Mocanu fusese numit în această funcţie în februarie 2019.

La finalul lunii iulie a apărut informaţia că Mocanu este implicat într-un dosar deschis de DNA în legătură cu modul în care acesta a reprezentat România în procesul deschis de Liviu Dragnea. Dosarul ar fi fost cerut de Secţia specială de la DNA.

În luna mai, HotNews.ro a publicat o investigaţie privind acţiunile întreprinse de agentul României la CEDO, Viorel Mocanu, în dosarul în care fostul şef PSD Liviu Dragnea încearcă să obţină revizuirea condamnării la 2 ani cu suspendare în cazul Referendumul. Avocatul lui Dragnea, irlandezul Bernard O'Connor, a folosit deja argumentele noului agent al României, Viorel Mocanu, drept o acceptare în faţa CEDO a culpei statului român faţă de Dragnea, pe motiv că nu ar fi avut şansa la un proces corect. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.