Preşedintele AUR George Simion a acuzat, miercuri, că USR face jocul lui Marcel Ciolacu, deoarece refuză să depună o moţiune de cenzură din partea Opoziţiei. Acesta a anunţat că parlamentarii AUR vor fi prezenţi până vineri după -amiază în faţa plenului Camerei Deputaţilor, cu 52 de semnături, gata să fie înmânate fără condiţii prealabile celor de la USR.
„Avem semnăturile a 52 de parlamentari, care şi-au dat acordul scris pentru a ajunge la o moţiune de cenzură împotriva guvernului Ciolacu şi a dezbate şi a vota contra măsurilor fiscale adoptate ieri, care, în opinia noastră, îngroapă economia românească. Faptul că USR nu doreşte să depună o moţiune de cenzură - pentru că, iată, are semnăturile necesare, noi le punem la dispoziţie şi vrem să ajungem la moţiunea de cenzură necondiţionat - arată că, pe lângă UDMR, care şi-a menţinut funcţiile în Executiv şi şi-a impus punctul de vedere cu privire la aceste măsuri fiscale, şi USR face jocul lui Marcel Ciolacu. Se pare că noi suntem singura Opoziţie de aici, din Parlamentul României, şi nu înţelegem, sincer, cum vor putea explica cei de la USR propriilor alegători acest refuz de a depune moţiunea de cenzură”, a declarat George Simion, miercuri într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.
Liderul AUR a adăugat că USR are semnăturile necesare pentru depunerea moţiunii de cenzură.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Avem 3 zile - miercuri, joi şi vineri - în care eu şi colegii mei din AUR îi vom aştepta pe cei de la USR aici, în faţa plenului Camerei Deputaţilor, să ia semnăturile şi să le depună. Dacă până vineri după-amiază cei de la USR nu vor veni să depună moţiunea de cenzură cu orice text vor ei, înseamnă că nu fac altceva decât jocul lui Marcel Ciolacu, care asta a vrut - fragmentarea Opoziţiei, cumpărarea cu anumite funcţii/privilegii a unora şi altora dintre parlamentari. (...) Cătălin Drulă trebuie să explice dacă este preşedintele alegătorilor USR sau este preşedintele pus în fruntea USR de către Marcel Ciolacu, pe modelul Ciucă de la PNL. Noi aşteptăm, o să ne luăm un scaun. Am aşteptat şi luni, o să facem cu schimbul şi îi aşteptăm aici, în faţa plenului Camerei Deputaţilor, pe cei de la USR să depună moţiunea de cenzură. Încă o dată, au semnăturile necesare. Aici vedeţi 52 de semnături. Ei mai au lejer, împreună cu Forţa Dreptei, 70. Lucrurile sunt simple", a completat Simion.
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat, marţea trecută, după apariţia pachetului de măsuri fiscale pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament, că parlamentarii partidului se vor opune cu toate forţele acestui act profund nedrept care loveşte în economia românească, iar asta înseamnă şi moţiune de cenzură, pentru care discută cu toate forţele democratice din Legislativ. El a mai spus că au discuţii cu toate partidele şi că este deja în lucru textul moţiunii de cenzură. Drulă a adăugat că nu vor discuta cu extremiştii din Parlament, referindu-se la AUR.
De asemenea, peprezentanţii REPER au transmis, joia trecută, liderilor formaţiunilor parlamentare de opoziţie democratice textul unei moţiuni de cenzură intitulată „Guvernul Ciolacu-Faliment = gaură bugetară, firme căpuşă de partid, batjocorirea bătrânilor. Demiterea guvernului PSD, urgenţă naţională”. Astfel, după publicarea textului proiectului de lege privind modificările la Codul fiscal pe care Executivul intenţionează să îşi angajeze răspunderea în Legislativ, REPER a redactat o moţiune de cenzură pe care o pune la dispoziţia partidelor din opoziţie, cu excepţia AUR, pentru semnarea acesteia, lansând un apel clar către liderii Forţa Dreptei, UDMR şi USR, precum şi către alţi parlamentari, în special ai PNL, care nu susţin măsurile fiscale propuse de Guvernul Ciolacu.
Totodată, Cătălin Drulă a anunţat, la începutul acestei săptămâni, că USR şi partidul Forţa Dreptei vor sesiza Curtea Constituţională, pe proiectul de lege privind măsurile fiscale pe care urmează să îşi asume răspunderea Cabinetul Ciolacu.
Preşedintele USR a explicat că vor fi incluse, în argumentele formulate în sesizarea la CCR, şi observaţiile experţilor din Ministerul Justiţiei de neconstituţionalitate a acestei legi pe care Alina Gorghiu le-a ignorat şi a decis emiterea unui aviz favorabil al Ministerului Justiţiei la propunerea legislativă. Totodată, Ludovic Orban a explicat că PSD şi PNL au promis că nu vor creşte taxe, impozite şi contribuţii, lucru asumat şi prin programul de guvernare, însă preocuparea principală a fost să le dea în cap „românilor care îşi câştigă cinstit existenţa”, pentru a susţine sinecurile angajate în instituţiile publice.
Premierul Marcel Ciolacu şi-a asumat, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului de marţi, răspunderea pe legea privind noile măsuri fiscal-bugetare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.