Deputatul PSD Silviu Macovei susţine că România este ”practic obligată” să sprijine Republica Moldova în faţa ”tentativelor de destabilizare” venite din partea Rusiei, social-democratul precizând că astfel de tulburări politice şi sociale ar pune presiune asupra securităţii flancului estic al NATO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Deputatul Silviu Macovei, membru al Comisiei pentru controlul activităţii SRI, afirmă, într-un comunicat de presă, că ”România este practic obligată să sprijine protejarea Republicii Moldova, în limitele legale ale tratatelor internaţionale de securitate şi bună vecinătate, faţă de încercările de destabilizare venite dinspre Rusia”.
 
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Potrivit parlamentarului PSD, acest sprijin ar trebui oferit nu doar din cauza apropierii istorice şi a faptului că suntem practic acelaşi popor, ci şi din raţiuni ”pragmatice” care ţin de flancul estic al NATO. 
 
”Tulburări politice, sociale sau chiar acţiuni destabilizatoare în Republica Moldova ar pune o presiune şi mai mare asupra securităţii flancului estic al NATO şi a graniţei Uniunii Europene. Sunt datorii care cad în sarcina ţării noastre. Mai mult, destabilizarea sau chiar răsturnarea ordinii constituţionale a Republicii Moldova ar facilita avansul militar al Rusiei în sudul Ucrainei. Ameninţarea este una cât se poate de reală şi nu putem să o tratăm cu uşurinţă”, susţine Macovei.
 
Totodată, deputatul PSD consideră că implicarea României este importantă în condiţiile în care Republica Moldova ia în considerare să renunţe la statutul de ţară neutră şi să apeleze la protecţia oferită de Uniunea Europeană şi chiar să solicite garanţii de securitate oferite de ”umbrela” NATO.
 
Preşedinta Maia Sandu a anunţat luni că a fost dejucat un plan al Moscovei de a destabiliza Republica Moldova prin acţiuni subversive, inclusiv luări de ostatici şi atacuri asupra unor instituţii, în care ar fi urmat să fie implicaţi cetăţeni ”cu pregătire militară” din Federaţia Rusă, Belarus, Serbia şi Muntengru.
 
Planul includea acţiuni ale unor diversionişti cu pregătire militară camuflaţi în civili, care să întreprindă acţiuni violente, atacuri asupra unor edificii ale statului şi luare de ostatici, a spus Maia Sandu, reacţionând la discuţiile din spaţiul public, apărute în ultimele zile, în legătură cu securitatea Republicii Moldova.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.