Senatorul PSD Şerban Nicolae spune că ”se va ajunge la moţiune de cenzură” împotriva Guvernului, dar atrage atenţia că nu se ajunge automat la instalarea unui nou Executiv, spunând că se poate ajunge, în cele din urmă, la un blocaj politic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Eu cred că se va ajunge la moţiune de cenzură pentru că, în mod evident, acest guvern prin incompetenţă, prin incoerenţă şi prin aroganţă nu face decât rău României şi românilor. E adevărat că situaţia generată de epidemia Covid-19 nu ne pune în situaţia să tratăm ca în timp de pace. E o situaţie neplăcută, demiterea Guvernului nu înseamnă automat că se instalează un nou guvern. Pobabil că domnul Iohannis va tergiversa cât va putea de mult întreaga procedură, probabil va juca din nou ruleta anticipatelor, şi probabil că vom intra într-un blocaj politic, dar, în aceste condiţii, încercăm să atragem atenţia guvernanţilor că ceea ce fac este prost, este incoerent şi face rău românilor”, a declarat Şerban Nicolae, marţi după-amiază, la finalul şedinţei în care s-a dezbătut moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Senatorul social-democrat avansează, de asemenea, ideea unor anchete penale în legătură cu plecările în străinătate ale unor români din zonele aflate în carantină, în perioada stării de urgenţă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Nicolae susţine că este puţin probabil ca oamenii să fi putut ieşi din zonele aflate în carantină şi ajunge la sute de kilometri distanţă, în condiţiile în care era interzisă circulaţia pe timpul nopţii, fără cunoştinţa unor ministere precum cel al Internelor sau al Transporturilor.

”Probabil că va fi nevoie de anchete ceva mai amănunţite. Nici acum nimeni nu îşi asumă răspundere pentru faptul că oameni au plecat din zone de carantină, de ce s-au permis plecări. Toate aceste măsuri haotice nu se puteau face fără ştirea guvernului. (...) Toate aceste lucruri au rămas neclarificate şi probabil că va fi nevoie de anchetă, poate chiar una penală”, a mai afirmat Şerban Nicolae.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.