Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin Mituleţu-Buică, a demisionat din această funcţie. Decizia sa vine după ce Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul în cazul său, acuzându-l de folosire a funcţiei pentru favorizarea cumnatei sale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Autoritatea Electorală Permanentă informează că astăzi, 11 ianuarie 2023, domnul Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două camere ale Parlamentului demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente începând cu data de 13 februarie 2023, în condiţiile Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi ale Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de AEP.

Luni, Constantin Mituleţu-Buică declara, pentru News.ro, că nu are motiv să demisioneze din funcţie sau să fie schimbat de la şefia AEP deoarece a respectat legea, atât pe cea civilă, cât şi pe cea penală. Referitor la acuzaţiile pe care i le aduce ANI, el preciza că angajarea cumnatei sale a fost una „legală şi morală”.

”Nu am de ce sa demisionez şi nici sa fiu schimbat, pentru ca am respectat legea, cea civilă şi cea penală”, declara Constantin Mituleţu Buică, întrebat, luni, de News.ro, dacă are în plan să demisioneze sau dacă se aşteaptă la o decizie de schimbare din funcţie a coaliţiei de guvernare, în contextul acţiunilor ANI prin care a sesizat Parchetul în cazul său, sub acuzaţia folosirii funcţiei pentru favorizarea cumnatei sale.

Chestionat mai departe despre angajarea cumnatei sale, preşedintele AEP  preciza că aceasta a fost „legală şi morală”.

Referitor la acţiunile ANI, Buică a explicat că este vorba „doar o sesizare cu privire la o suspiciune şi nu o constatare”.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul în cazul preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu Buică, pe care îl acuză de folosire a funcţiei pentru favorizarea cumnatei sale.

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către CONSTANTIN-FLORIN MITULEŢU BUICĂ a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente a emis,  aprobat şi semnat un număr de 9 acte materiale prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru cumnata acestuia, care a fost încadrată la Cabinetul vicepreşedintelui Autorităţii Electorale Permanente pe funcţia de consilier”, a transmis luni ANI.

G4Media.ro a dezvăluit că un raport de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) îl acuză pe Constantin Mituleţu-Buică, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) de conflict de interese penal. Sesizarea a fost depusă de un fost director din AEP, demis chiar de Mituleţu Buică. Şeful AEP, omul care organizează alegerile în România, a declarat pentru G4Media că „nu există nici un conflict de interese, nu voi demisiona”.

Cristian Petraru, fost şef al aparatului tehnic de la Biroul Electoral Central director în Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până în 2019, a depus în august 2021 o sesizare la ANI în care indica faptul că preşedintele AEP ar fi numit-o într-o funcţie din instituţie pe cumnata sa, sora soţiei sale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.