Şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD a început, la ora transmiterii acestei ştiri, la sediul central al partidului din Şoseaua Kiseleff. Liderii PSD trebuie să ia o decizie privind conflictul izbucnit la vârful partidului, după ce premierul Mihai Tudose a acuzat-o pe ministrul Carmen Dan că l-a minţit şi a spus că, "dacă va fi lăsată" să îşi dea demisia, el o va accepta. Şedinţa CExN era programată pentru finalul lunii, dar tot mai multe voci din PSD au cerut convocarea de urgenţă a acesteia, spunând că situaţia nu mai poate aştepta şi că orice soluţie ar fi "categoric mai bună decât actuala instabilitate".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, primul ajuns la sediul PSD pentru şedinţa CExN, a spus că, dacă va fi nevoie, social-democraţii vor sta toată noaptea pentru a găsi soluţia finală la conflictul din partid. "Vă asigur că astăzi din sediul PSD va pleca aceeaşi echipă pe care aţi văzut-o în campania din 2016, uniţi, fără mari schisme", a afirmat el. "Dacă va fi nevoie, vom sta toată noaptea până rezolvăm. (...) Propunerea mea e sa ne calmăm şi să nu uităm că sunt cu ochii pe noi milioane de români. (...) Este obligatoriu să găsim soluţia finală şi să ne aducem aminte de zilele în care era uniţi", a declarat secretarul general adjunct al PSD. El a mai spus că orice decizie va fi luată în CExN va fi asumată de toţi.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, la sosirea la sediul PSD, că dacă partidul îi va cere să demisioneze va face acest lucru. "Dacă partidul îmi va cere, voi face asta", a spus Dan, întrebată de jurnalişti dacă va demisiona din funcţia de ministru.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a refuzat să facă declaraţii înaintea şedinţei, spunând doar că va vota, ”ca de obicei, cu partidul”. "Am citit scrisori, am urmărit declaraţii publice, voi vorbi după CEx", a afirmat Liviu Dragnea. Întrebat care av fi rezolvarea - demisia premierului sau a ministrului Carmen Dan, Dragnea a spus: "Am aflat de la Codrin ce vom face".

Liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, la sosirea la sediul PSD pentru şedinţa CExN, că PSD trece astăzi printr-o grea încercare, iar Guvernul Tudose trebuie să rămână în funcţie şi că este nevoie de echilibru şi responsabilitate.

La sosirea la sediul partidului, premierul Mihai Tudose nu a vrut să facă declaraţii referitoare la situaţia din PSD.

La rândul său, preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a declarat că el crede în echilibru şi în maturitate. Bădălău a subliniat nevoia de unitate şi a spus că premierul Mihai Tudose trebuie să rămână în funcţie.

Înaintea şedinţei, premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu Niculae Bădălău, Marian Oprişan şi Adrian Ţuţuianu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.