Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă finalizarea a două mari apeluri de investiţii din PNRR, producţie de energie regenerabilă (solar, eolian) şi producţie hidrogen. ”La stat, cel puţin la noi, nu se stă. Se munceşte pe brânci. Inclusiv azi, în ultima zi lucrătoare a anului. Şi asta pentru că toţi colegii au înţeles principiul meu: investiţii, investiţii, investiţii”, afirmă ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Ultima zi de lucru din 2023. Vă anunţ finalizarea a două mari apeluri de investiţii din PNRR: producţie de energie regenerabilă (solar, eolian) şi producţie hidrogen. Prin primul apel, am finanţat proiecte în valoare totală de peste 8 miliarde lei, cu o putere instalată de peste 1700MW. Mai mult decât centrala nucleară de la Cernavodă. La preluarea mandatului, nu fusese semnat niciun contract în cadrul acestui apel de investiţii. Am reuşit să dublăm capacitatea unităţilor de evaluare şi contractare şi să punem aceste fonduri pentru investiţii în piaţă”, spune ministrul. 
 
Ministrul Sebastian Burduja arată că al doilea apel este prima schemă de ajutor de stat din Uniunea Europeană pentru sprijinirea producţiei de hidrogen şi poziţionează România printre liderii acestui domeniu de vârf al viitorului.
 
”Valoarea totală a proiectelor finanţate depăşeşte 1,2 miliarde lei. Evaluările au fost efectuate de către experţii Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi ai ministerului. Este şi ultimul jalon restant din PNRR al Ministerului Energiei. Am reuşit astfel să recuperăm decalajele şi să accelerăm la maxim investiţiile”, arată Burduja în postare. 
 
”Ţin să le mulţumesc colegilor din Ministerul Energiei, care au muncit şi serile, şi sâmbetele, şi duminicile. La stat, cel puţin la noi, nu se stă. Se munceşte pe brânci. Inclusiv azi, în ultima zi lucrătoare a anului. Şi asta pentru că toţi colegii au înţeles principiul meu: investiţii, investiţii, investiţii. O echipă de nota 10. Le mulţumesc şi beneficiarilor, care au avut răbdarea şi perseverenţă de a parcurge toate etapele procesului. Celor care nu au „prins” acum finanţare le transmitem că vor avea o nouă şansă anul viitor, prin Fondul pentru Modernizare”, menţionează Sebastian Burduja.
 
Ministrul Energiei afirmă că ”aceste fonduri din PNRR înseamnă o şansă de dezvoltare pentru România”. 
 
”Înseamnă mai multă energie şi mai multă energie verde, pentru un aer mai curat. Înseamnă şi o energie mai ieftină pentru români pe termen mediu şi lung, pe măsură ce aceste proiecte se vor pune în funcţiune”, completează el. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.