Rovana Plumb, propusă comisar european pentru Transporturi ,căreia, ca şi altor nominalizaţi pentru noua Comisie europeană, Comisia juridică din PE i-a cerut explicaţii suplimentare privind declaraţia de avere, va fi audiată în 2 octombrie la ora 10 în comisia de specialitate a Parlamentului European. Europarlamentarul PNL Sigfried Mureşan remarcă faptul că Plumb va fi audiată simultan cu candidatul belgian acuzat de spălare de bani şi înaintea celui francez, acuzat de fraudă cu fonduri europene,
”Rovana Plumb va fi audiată miercuri, 2 octombrie, ora 10.00 (ora României) în acelaşi timp cu candidatul belgian, Didier Reynders (RENEW), acuzat de spălare de bani, şi chiar înaintea candidatei franceze, Sylvie Goulard (RENEW), acuzată de fraudă cu fonduri europene”, anunţă europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan.
Conferinţa preşedinţilor şi liderii grupurilor politice din Parlamentul European au stabilit joi calendarul audierilor comisarilor desemnaţi. Audierile vor începe în 30 septembrie şi vor dura până în 8 octombrie. .După audieri, Conferinţa preşedinţilor va avea un schimb de opinii cu cei trei vicepreşedinţi executivi. În 15 octombrie, Conferinţa preşedinţilor de comisie va analiza rezultatul audierilor şi va înainta concluziile Conferinţei preşedinţilor, care va face evaluarea finală în 17 octombrie.Votul în plen este programat în 23 octombrie.
Comisia juridică din Parlamentul European i-a cerut Rovanei Plumb explicaţii suplimentare cu privire la diferenţele care apar între declaraţia de avere pe care fostul ministru a depus-o în România şi declaraţiile de avere depuse la Bruxelles. De asemenea, comisia îi cere Rovanei Plumb să traducă în engleză declaraţia depusă în România şi să ofere detalii suplimentare despre un împrumut al acesteia pe care nu l-a menţionat anterior, a relatat G4Media.
Solicitări similare au fost adresate de către Comisia juridică din PE şi altor candidaţi la posturi de comisari, în condiţiile în care joi a analizat eventualele incompatibilităţi ale celor nominalizaţi.
Josep Borrell trebuie să dea mai multe informaţii despre acţiunile pe care le deţine şi despre numeroaele funcţii pe care le deţine în consiliile de supraveghere, Vera Jurova va trebui să dea mai multe informaţii despre provenienţa banilor pe care i-a investit, iar Johannes Hahn va trebui să aducă mai multe informaţii despre acţiunile pe care le deţine.
Probleme cu declaraţia de avere are şi Janusz Wojciechowski, iar Elisa Ferreira trebuie să lămurească anumite investiţii pe care le-a făcut.
Explicaţii mai trebuie să dea Stella Kyriakides, Didier Reynders (Belgia) , Sylvie Goulard, Virginijus Sinkevicius
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.