Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu îi răspunde sâmbătă seară liberalului Florin Roman, după ce acesta a afirmat că respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă este o făcătură PSD, arătând că este ”festivalul idioţeniilor” şi, când ai dileme şi dificultăţi să îţi vezi candidatul în finală, începi să dai rateuri de gândire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Festivalul idioţeniilor. Cel mai încordat liberal, sau, mă rog, unul din cei mai agitaţi, vorbesc aici de Florin Roman, critică, într-o postare plină de tricolor, decizia CCR de azi privind invalidarea candidaturii Dianei Şoşoacă. Asta e prima pe ordinea de zi. A doua este că această decizie ar fi fost influenţată de PSD, câştigător, zice ideologul, al acestei decizii”, scrie Lucian Romaşcanu pe Facebook.

Purtătorul de cuvânt al PSD arată că ”PSD nu are şi nu a avut nicio implicare în justiţie precum am şi evitat să comentăm deciziile oricărei instanţe, cu atât mai puţin am comentat deciziile CCR”. ”Este o abordare constantă a celor din dreapta, în special PNL şi USR, de a critica deciziile justiţiei contrare intereselor lor şi fiind adepţii unei justiţii independente, dar de partea lor”, precizează Romaşcanu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit lui Lucian Romaşcanu, ”candidatul PSD accede, evident, în turul 2 şi are mari şanse de a câştiga prezidenţialele şi pentru atitudinea de respect faţă de oameni dar şi faţă de instituţiile fundamentale ale statului”.

”Când ai dileme şi dificultăţi să îţi vezi candidatul în finală, despre dl. Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire, pregătind din timp, se pare, argumente pentru o înfrângere din ce în ce mai previzibilă. Cam atât despre această altă aberaţie a colegilor liberali. Le aşteptăm şi pe următoarele, au resursele necesare să nu se oprească aici”, comentează Romaşcanu.

Reacţia social-democratului vine după ce deputatul Florin Roman (PNL) a afirmat, sâmbătă seara, că eliminarea Dianei Şosoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorităţii PSD din CCR, este o făcătură marca PSD şi că Marcel Ciolacu este cel mai avantajat de un tur 2 cu George Simion, după modelul din 2000.

”În aceste condiţii, mobilizarea votanţilor de dreapta, în jurul celui mai puternic partid de dreapta, PNL, devine esenţială, în confruntarea din decembrie cu PSD”, mai spune Roman.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.