Fostul premier Dacian Cioloş afirmă, după ce România a câştigat procesul Roşia Montană, că Roşia Montană rămîne în patrimoniul mondial UNESCO, iar statul român nu plăteşte nici o despăgubire, exprimându-şi pseranţă că cei care l-au acuzat să înţeleagă că patrimoniul naţional cu valoare mondială nu se vinde.
”Roşia Montană rămîne în patrimoniul mondial UNESCO iar statul român nu plăteşte nici o despăgubire. Sper că cei care m-au acuzat în ultimii ani să înţeleagă că patrimoniul naţional cu valoare mondială nu se vinde şi că este datoria noastră să îl protejăm onest, până la capăt”, a scris pe pagina sa de Facebook fostul premier Dacian Cioloş.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri seară, că România a câştigat procesul cu Gabriel Resources pentru Roşia Montană.
Decizia a fost dată în procedura de arbitraj cu Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat din Munţii Apuseni. Procedura de arbitraj s-a desfăşurat la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.