Preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a declarat miercuri, la Parlament, că Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost modificat, astfel încât persoanele care sunt invitate la audieri în cadrul comisiilor de anchetă să fie obligate să dea curs invitaţiei, în caz contrar existând posibilitatea ca acestea să fie acuzate de ascunderea unor date necesare pentru aflarea adevărului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Ieri (marţi – n.r.) o propunere legislativă a fost adoptată similar în comisia de statut, probabil că va intra în statut, iar regulamentul trebuie pus în concordanţă cu prevederile statutare care sunt o lege, pentru că regulamentul este cel care pune în aplicare regulile statutului. După cum ieri a fost abrobat acest lucru, am aprobat şi noi chestiuni similare aici. Este vorba de instituirea unor reguli în ceea ce priveşte citarea persoanelor care sunt obligate să vină la o comisie de anchetă, adică acele persoane din instituţiile care au legături cu Parlamentul, asupra cărora Parlamentul exercită control. Evident că este vorba şi de persoanele care nu au o astfel de obligaţie instituită prin regula anterioară, acestora li s-a precizat, pentru că nu existau înainte urmări ale refuzului, că pot să fie acuzate, dacă este cazul, de ascunderea unor date şi să împiedice aflarea adevărului”, a afirmat preşedintele Comisiei de regulament a Camerei Deputaţilor.

Întrebat dacă se teme de atacarea la Curtea Constituţională a acestei modificări la Regulament, Eugen Nicolicea a răspuns: „CCR când vorbea de obligaţia morală chiar de fapt reliefa faptul că nu avem trecut în regulament, în statut, care este lege, o altfel de obligaţie şi dacă nu este trecută niciun fel de obligaţie, nicio sancţiune, ea este doar morală, dar asta nu împiedică legiuitorul să stabilească obligaţii şi sancţiuni”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Social-democratul a susţinut că magistraţii vor fi audiaţi în cadrul comisiilor de anchetă pentru activităţi şi acţiuni care nu ţin de dosarele pe care le instrumentează.

„Magistraţii, după cum ştiţi, în activitatea lor se bucură de independenţă, deci nu pot să fie audiaţi despre modul în care au soluţionat anumite dosare sau anchete. Dacă sunt audiaţi, sunt audiaţi pentru alte activităţi şi acţiuni care nu ţin de dosarele pe care le instrumentează”, a subliniat Eugen Nicolicea.

Deputatul PSD a mai spus că modificările la Regulamentul Camerei Deputaţilor au fost votate cu majoritate de voturi, raportul fiind de 3 la 1.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.