Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, care a participat, duminică, la lansarea candidatului PNL în comuna Ianca, judeţul Brăila, a subliniat că primarii liberali din acest judeţ sunt pe front, mai ales că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, vrea să se apropie de gurile Dunării. ”Uneori există căsătorii de convenienţă, nu spun de interes, în care îţi respecţi partenerul, că te-a pus mama cu tata să te însori, dar asta nu înseamnă că eşti îndrăgostit. Nu vă gândiţi cumva că suntem îndrăgostiţi cu cei care au condus judeţul ăsta mult timp, nici într-un caz. Dar în acelaşi timp ştiu ceva, că azi noapte Kievul a fost bombardat, că se pregăteşte cea mai mare ofensivă spre Nikolaiev şi Odesa”, a adăugat el.
”Sunt convins că mulţi dintre dumneavoastră, înainte de a mă cunoaşte din alocuţiunile despre România şi ce înseamnă să fii român cu capul sus, nu cu capul plecat în Europa, ţinute la Strasbourg şi Bruxelles, despre nedreptatea Schengen şi despre altele, m-aţi văzut la o emisiune devenită celebră, Jocuri de putere. Vă asigur că nu mi-am schimbat nici gândirea şi nici abordarea cu nimic faţă de ceea ce a fost atunci. Numai că Putin şi Rusia iubeşte prea mult Testamentul lui Petru cel Mare şi vrea să se apropie prea mult de gurile Dunării, de Odesa şi implicit de România. Ceea ce ne-a făcut să gândim uşor diferit tocmai pentru interesul naţional al României”, a declarat Rareş Bogdan.
Liberalul a adăugat că primarilor liberali din Brăila le este mai greu decât altor primari din ţară.
”Vreau să mulţumesc primarilor liberali din Brăila pentru că ştiu că aici sunteţi pe front, ştiu că să fii primar aici, liberal, este complet diferit şi mult mai greu decât la Cluj, Bihor, Maramureş, Alba sau Arad şi tocmai de asta meritaţi tot respectul nostru, tot ajutorul şi mă bucur că nu v-aţi lăsat seduşi”, a spus Rareş Bogdan.
Prim-vicepreşedintele PNL s-a întrebat de ce unele judeţe din România sunt mai dezvoltate decât altele şi tot el a găsit răspunsul: nu au administraţie liberală.
”(...) M-am întrebat ce Dumnezeu a dat avantaj Braşovului sau Ilfovului, sau Clujului sau Albei Iulia, sau Sucevei, sau Iaşiului, sau Constanţei, Aradului, ce au aceste judeţe în plus? Vă spun eu ce au, oamenii sunt la fel, românii sunt la fel şi sunt minunaţi, sunt credincioşi, sunt patrioţi, sunt pricepuţi şi harnici. Toate aceste judeţe enumerate de mine au în plus un singur lucru: administraţii liberale, aleşi liberali. 60-70-80 la sută din primari, liberali, preşedinţi de consilii judeţene liberali”, a declarat Rareş Bogdan.
De asemenea, Rareş Bogdan a explicat că a fost nevoie de o ”căsătorie de convenienţă” între PSD şi PNL deoarece războiul lui Putin este foarte aproape.
”Vă rog să mă înţelegeţi şi pe mine şi pe ceilalţi, uneori există căsătorii de convenienţă, nu spun de interes, în care îţi respecţi partenerul, că te-a pus mama cu tata să te însori, dar asta nu înseamnă că eşti îndrăgostit. Nu vă gândiţi cumva că suntem îndrăgostiţi cu cei care au condus judeţul ăsta mult timp, nici într-un caz. Dar în acelaşi timp ştiu ceva, că azi noapte Kievul a fost bombardat, că se pregăteşte cea mai mare ofensivă spre Nikolaiev şi Odesa, mai ştiu că am văzut declaraţiile şi le văd, ale lui Medvedev şi Putin legate de gurile Dunării şi Testamentul lui Petru cel Mare şi mai ştiu o chestiune, că dacă cade Nikolaiev şi Odesa şi dacă Rusia se apropie de Rieni, de Izmail şi atât de aproape de Brăila şi de Galaţi şi de Tulcea, România este într-un real pericol. Iar Moldova este sub un pericol total”, a mai spus Rareş Bogdan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.