Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, afirmă, joi seară, că PNL nu a solicitat modificarea Legii Electorale şi nici nu vrea ca preşeditele Klaus Iohannis să candideze incepdendent pe listele PNL, ci a depus un amendament care să permită şefului statului să candideze pe listele unui partid, în ultimele trei luni de mandat. Liberalul afirmă că PNL respectă legea şi toţi cei care comentează şi vor să fie "eroii respectării legii" vor vota acest amendament. În plus, Rareş Bogdan subliniază că lilberalii îşi respectă preşedinţii de partid şi de ţară.
”Nu s-a pus problema unui OUG de modificare a Legii Electorale. Nimeni din PNL nu a solicitat premierului sa dea Ordonanţa de Urgenţă astfel încât Preşedintele Klaus Iohannis să poată candida independent pe listele PNL. PNL a depus prin liderii celor două Camere ale Parlamentului un amendament la legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului care să-i permită Şefului Statului să candideze pe listele unui partid politic în ultimele 3 luni de mandat. Este vorba de un amendament care ar urma să modifice Legea 208/2015 prin care s-ar modifica art.5, alin.2 din această lege”, a scris, joi seară, pe Facebook, Rareş Bogdan.
Prim-vicepreşedintele PNL suusţine că ”ceea ce a apărut în spaţiul public, citând surse PSD, este pură ficţiune cu unicul scop de a-l prezenta pe actualul premier ca pe «eroul de la Termopile»”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Nu este prima dată şi probabil nici ultima când strategii PSD încearcă asemenea jocuri de imagine, dar opinia publică trebuie să ştie. PNL nu a solicitat aşa ceva. Suntem un partid al legii şi vom respecta cu sfinţenie legea. Aşa că, legea fiind organică, aceasta se va modifica în Camera Deputaţilor cu majoritate calificată. Sunt absolut convins că toţi cei care astăzi încearcă să fie «eroii respectării legii», vor vota”, a mai transmis Rareş Bogdan.
Acesta afirmă că nu are ”nici cea mai mică îndoială că legea va trece”.
”Nù lăsăm pe nimeni în urmă. Nu uităm. Avem caracter. Ştim ce avem de făcut. Şocul de ieri şi de astăzi se va transforma în izbânda de mâine. Folosim experienţa. Ne respectăm preşedinţii de partid şi de ţară. Privim spre viitor”, a mai scris prim-vicepreşedintele liberal.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că la începutul săptămânii viitoare social-democraţii vor decide în Biroul Permanent Naţional dacă vor susţine sau nu proiectul PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.