Eurodeputatul Rareş Bogdan declară la RFI că i s-a propus postul de prim-vicepreşedinte al PNL şi că acceptă. ”Arată că partidul m-a primit cu braţele deschise, iar eu am venit în PNL pentru a rămâne şi pentru a fi un bun coleg”, precizează el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 ”Am discutat cu preşedintele partidului, domnul Ludovic Orban. Ieri, domnia sa a prezentat în Biroul Permanent Naţional, în timp ce eu eram în drum cu alţi colegi spre Bruxelles această posibilitate, această propunere. I-am întrebat de ce, cu ce ocazie, de ce această onoare pentru mine şi mi-au spus cu toţii, în frunte cu domnia sa, că aportul meu atât în campania europarlamentară, cât şi după, când practic eu nu am oprit motoarele, ci am continuat campania, considerând că un politician trebuie să fie în campanie nu doar în momentul campaniei electorale, ci şi între cicluri electorale, iar acum avem cicluri electorale la şase luni de zile (...). De asemenea, am primit o recunoaştere a partidului extraordinară în ţară, a electoratului care s-a regăsit foarte mult în discursul meu şi domniile lor au considerat că acest lucru îmi dă o mai mare forţă şi internă, dar mai ales în exteriorul partidului, având şi o componentă de poziţie politică, eu fiind până acum un lider de opinie, iar apoi un lider al PNL, dar deloc formal. Acum voi deveni practic şi formal în conducerea partidului. Nu aveam drept de vot, participam ca invitat, în calitate de şef al delegaţiei României în PPE, participam ca invitat al preşedintelui, al vicepreşedinţilor, la toate discuţiile din cadrul BEX şi din cadrul BPN, dar nu aveam drept de vot”, a explicat Rareş Bogdan la RFI.

 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Întrebat dacă va accepta propunerea, liberalul a răspuns: ”Da, sigur, pentru că e onorantă şi arată că PNL m-a primit cu braţele deschise, iar eu am venit în PNL pentru a rămâne şi pentru a fi un bun coleg, pentru a mă implica în cele trei campanii: prezidenţială, locală şi parlamentară, chiar dacă locul meu la Bruxelles pentru următorii cinci ani de zile este unul cât se poate de sigur şi de clar”.​​

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.