Congresul SUA a certificat, luni, oficial victoria în alegerile din noiembrie a preşedintelui republican ales Donald Trump în faţa vicepreşedintei democrate Kamala Harris, deschizând calea pentru depunerea jurământului de către acesta la 20 ianuarie, relatează Reuters şi The Guardian.
Certificarea rezultatelor alegerilor din 5 noiembrie în cele 50 de state şi în Districtul Columbia a avut loc în cadrul unei ceremonii scurte, într-o şedinţă comună a Camerei Reprezentanţilor şi a Senatului. Această şedinţă a fost prezidată de Kamala Harris, care a acţionat în calitate de vicepreşedinte şi preşedinte al Senatului.
„Situaţia votului pentru preşedintele Statelor Unite, astfel cum a fost transmisă preşedintelui Senatului, este următoarea: numărul total al electorilor desemnaţi să voteze pentru preşedintele Statelor Unite este de 538. În cadrul acestui număr total, majoritatea este de 270. Voturile pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite sunt următoarele: Donald J. Trump din statul Florida a primit 312 voturi”, a anunţat Harris, moment în care au izbucnit aplauze puternice din partea republicanilor.
Harris a aşteptat puţin, apoi a cerut linişte. „Kamala D. Harris din statul California a primit 226 de voturi”, a continuat ea, provocând aplauze din partea democraţilor.
Kamala Harris a anunţat şi rezultatele pentrru alegerea vicepreşedintelui. „Numărul total de electori desemnaţi să voteze pentru funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite este de 538. În cadrul acestui total, o majoritate este de 270. Voturile pentru funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite sunt următoarele: JD Vance din statul Ohio a primit 312 voturi", a spus ea, în aplauzele republicanilor. „Tim Walz din statul Minnesota a primit 226 de voturi”, a adăugat apoi, referindu-se la fostul ei coechipier democrat.
Vicepreşedintele a oficializat apoi rezultatul alegerilor din 5 noiembrie rostind formula consacrată:. „Această anunţare a situaţiei voturilor de către preşedintele Senatului va fi considerată o declaraţie suficientă pentru persoanele alese ca preşedinte şi vicepreşedinte al Statelor Unite, fiecare pentru un mandat care începe în data de 20 ianuarie 2025 şi va fi înregistrată împreună cu lista voturilor în jurnalele Camerei şi Senatului", a anunţat Harris.
Ea a încheiat apoi şedinţa comună şi a părăsit sala Senatului. Între timp, viitorul vicepreşedinte JD Vance, care se afla în sală, vorbea cu congresemenii.
O PROCEDURĂ SCURTĂ, FĂRĂ CONTESTAŢII
A fost nevoie de puţin peste o jumătate de oră pentru ca vicepreşedinta Kamala Harris, îndeplinindu-şi datoria ceremonială în calitate de preşedinte al Senatului, să certifice victoria lui Donald Trump în Colegiul Electoral.
Certificarea s-a încheiat rapid deoarece niciun democrat nu a contestat rezultatele din niciun stat - o schimbare faţă de acum patru ani, când, pe lângă faptul că susţinătorii lui Trump au atacat Capitoliul, zeci de congresmeni republicani au contestat în mod oficial certificarea victoriei lui Joe Biden în state-cheie.
Democraţii s-au opus în trecut certificării voturilor electorale, inclusiv atunci când Trump a fost ales pentru prima dată acum opt ani. Dar partidul s-a abţinut în unanimitate în acest an, iar congresmenii care au vorbit despre motivele pentru care nu au făcut-o au citat adesea necesitatea de a asigura un transfer paşnic al puterii după violenţele din 2021.
„Democraţia înseamnă respectarea rezultatelor, chiar şi atunci când pierzi. 6 ianuarie 2021 a fost una dintre cele mai întunecate zile din istoria modernă a Americii, deoarece mulţi oameni au permis partizanatului să eclipseze angajamentul lor faţă de democraţie. Acum doar trei zile am depus jurământul de a susţine şi apăra Constituţia Statelor Unite şi intenţionez să o respect. Astăzi, voi vota pentru certificarea victoriei preşedintelui ales Donald Trump şi îi îndemn pe toţi membrii Congresului să facă la fel”, a declarat congresmanul democrat Jared Moskowitz.
Conform CSPAN, certificarea votului electoral de luni a fost, în ceea ce priveşte durata, tipică pentru cele din trecutul recent. În 2017, sesiunea comună a durat 41 de minute, în timp ce în 2013 a durat 22 de minute, iar în 2009 a durat 36 de minute. Singura excepţie a fost anul 2021, când a durat 14 ore şi 48 de minute, deoarece susţinătorii lui Donald Trump au atacat Capitoliul.
TRUMP A PROMIS GRAŢIEREA INSURGENŢILOR DIN 6 IANUARIE 2021
Mai devreme în cursul zilei, Chuck Schumer, liderul minorităţii democrate din Senat, l-a criticat pe Donald Trump pentru că ia în considerare graţierea persoanelor condamnate sau acuzate de atacul din 6 ianuarie.
„Este ruşinos, absolut revoltător, faptul că preşedintele ales ia în considerare graţierea acestor răzvrătiţi care au încălcat legea şi i-au atacat pe poliţiştii noştri pe 6 ianuarie", a declarat Schumer într-un discurs susţinut în plenul Senatului. „Graţierea infractorilor care au atacat ofiţeri de poliţie şi au încercat să oprească procesul democratic ar fi o susţinere periculoasă a violenţei politice. Ar trimite un mesaj ţării şi lumii că cei care folosesc forţa pentru a obţine ceea ce doresc nu vor fi pedepsiţi. Este greşit. Este imprudent. Şi ar fi o insultă la adresa memoriei celor care au murit în legătură cu acea zi”, a declarat Schumer.
Trump a promis că graţierea celor implicaţi în atac ar putea avea loc chiar în prima sa zi de revenire în funcţie, deşi ar putea permite continuarea unor urmăriri penale.
Trump continuă să susţină în mod fals că înfrângerea sa din 2020 a fost rezultatul unei fraude generalizate şi a avertizat pe parcursul campaniei sale din 2024 că are temeri similare pentru 5 noiembrie, dar după victoria sa categorică în faţa Kamalei Harris, nimeni nu a mai pus la îndoială corectitudinea alegerilor.
„Congresul certifică astăzi marea noastră victorie electorală - un moment important în istorie. MAGA!” a scris Trump luni pe platforma sa de social media Truth Social.
Republicanii au obţinut majoritatea în Senatul SUA şi au un avantaj - extrem de strâns - şi în Camera Reprezentanţilor în urma alegerilor din noiembrie, ceea ce îi va oferi lui Trump sprijinul de care are nevoie pentru a-şi pune în aplicare programul planificat de reduceri de taxe şi de reprimare a imigranţilor care trăiesc ilegal în ţară.
MĂSURI SPORITE DE SECURITATE
Sesiunea comună a Congresului a avut loc chiar în timp ce capitala era cuprinsă de o furtună de iarnă, care aşezase un strat de 15 cm de zăpadă îngreunând deplasările.
Securitatea în interiorul şi în exteriorul Capitoliului a fost sporită în pregătirea certificării şi este de aşteptat să rămână în vigoare până la depunerea jurământului de către Trump.
Perimetrul Capitoliului a fost înconjurat de garduri metalice, la sute de metri de clădirea propriu-zisă a Congresului, care a era accesibilă numai prin puncte de control păzite de agenţi de poliţie în uniformă.
Convoaie de vehicule de poliţie negre erau prezente patrulând, iar în interior, echipe suplimentare de poliţişti în uniformă ai Capitoliului SUA verificau actele de identitate la locurile de intrare, inclusiv la uşile şi tunelurile subterane care duc spre cele două camere.
În încăierarea din 2021 de la Capitoliu, turbulenţii au trecut de baricadele poliţiei, agresând aproximativ 140 de agenţi şi provocând pagube de peste 2,8 milioane de dolari. Mai mulţi agenţi de poliţie care s-au luptat cu protestatarii au murit în săptămânile care au urmat, unii prin sinucidere.
Ca urmare a violenţelor din acea zi, Congresul a adoptat, la sfârşitul anului 2022, o legislaţie care întăreşte gestionarea procesului de certificare. Multe dintre aceste modificări au fost un răspuns direct la acţiunile lui Trump de până la 6 ianuarie 2021. De exemplu, noua lege afirmă că rolul vicepreşedintelui este în mare măsură ceremonial.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...