Rareş Bogdan, despre criticile PSD pentru Ciucă: Unii din PSD au un tupeu uluitor. Grindeanu era cu Nordisul pe masă. Simonis, la fel. Era braţ la braţ cu blonda lor şi blocau legi. Măcar ei doi puteau să se abţină câteva zile / Întrebat dacă a cunoscut-o pe Laura Vicol: Aşa, din oraş

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Unii din PSD au un tupeu uluitor. Domnul Grindeanu era cu Nordisul pe masă şi de braţ şi s-a apucat el să scrie (critici la adresa lui Nicolae Ciucă - n.r.). Simonis, la fel. Era braţ la braţ cu blonda lor şi blocau legi pe protejarea cumpărătorului în zona imobiliară şi ei vorbesc. Măcar ei doi puteau să se abţină câteva zile, două săptămâni. Aşa era decent. Dar în PSD decenţa nu există”, a spus liberalul Rareş Bogdan, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Rareş Bogdan le-a cerut liderilor PSD Sorin Grindeanu şi Alfred Simonis să-şi asume public relaţia de prietenie cu Laura Vicol. De asemenea, Rareş Bogdan acuză faptul că legislaţia care ar fi protejat cumpărătorii din zona imobiliară a fost blocată de PSD în Parlament. 
 
”Ei au fost prieteni. Eu îmi asum prieteniile. Poate să fie oricine şi poate să fie în orice situaţie - şi am avut prieteni în situaţii deosebite, am ieşit şi i-am asumat pe toţi. Eu nu am o problemă să spun prieteniile pe care le am şi să le recunosc. Îi invit şi pe ei să facă la fel. Dacă aţi avut o relaţionare specială, spuneţi, nu vă feriţi! Adevărul ne va elibera şi ne va ajuta! Cu păcănelele tot o mişcă de la Ana la Caiafa, dar nu rezolvă problema până la capăt. Cu chestiunea Nordis, investitori, imobiliare, oameni care au fost păgubiţi, ţepe grosolane, blocuri vândute şi făcută doar fundaţia sau nimic altceva. Şi, cel mai grav lucru, legislaţia a fost blocată sau modelată în cadrul anumitor comisii din Parlament. Asta e o chestiune extrem de gravă. Lucrurile astea nu pot fi trecute la şi altele. Trebuie investigat, trebuie văzut, trebuie analizat”, a spus Rareş Bogdan. 
 
 
Întrebat dacă a cunoscu-o pe Laura Vicol, liberalul Rareş Bogdan a răspuns: ”Aşa, din oraş”. 
 
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că PSD nu are nicio treabă afacerea Nordis. De asemenea, Ciolacu a susţinut că nu a avut nicio discuţie cu Laura Vicol, care şi-a dat demisia din partid în urma acestui scandal, el arătând că i se pare corect gestul făcut de aceasta. Ciolacu a mai spus că nu i-a plăcut ce a văzut în reportajul RECORDER şi de aceea, împreună cu deputatul PSD Alfred Simonis, a modificat legislaţia astfel încât cumpărătorii să nu mai fie păgubiţi. 
 
Deputatul PSD Laura Vicol a demisionat mai întâi din funcţia de preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, apoi din PSD. Ambele demisii au fost consecinţa anchetei publicate de RECORDER, intitulată ”Schema Nordis. Maşinăria de făcut bani a celui mai puternic clan politico-imobiliar”. Vladimir Ciorbă, asociatul principal al companiei, este căsătorit cu Laura Vicol.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.