Primarul Bucureştiului, Nicuşor Dan, a arătat că în mandatul său de primar a deblocat proiecte de achiziţie pentru 100 de tramvaie, 100 de autobuze şi 100 de troleibuze, în timp ce, în mandatul Gabrielei Firea, nu s-a achiziţionat niciun mijloc de transport în comun, astfel că raportul între Nicuşor Dan şi Gabriela Firea este de 300 - 0.
”Acum 7 ani, eram în campanie electorală cu doamna Firea şi vorbeam şi unul şi celălalt– campanie pe care dânsa a câştigat-o – de banii europeni pentru 100 de tramvaie, 100 de autobuze electrice şi 100 de troleibuze. Dânsa a câştigat în 2016 şi până în 2020 n-a luat niciuna nici alta. Noi am găsit un contract blocat cu 100 de tramvaie şi l-am deblocat după multe şedinţe, am reuşit să-l deblocăm în mai şi au început să vină unul pe săptămână. Am ajuns la peste 40 şi un tramvai e scump, aproape 2 milioane de euro a declarat Nicuşor Dan, luni seară, la B1 TV.
El s-a referit şi la achiziţia de autobuze electrice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Pe autobuzele electrice a fost o achiziţie pe care a dus-o cu echipa dumneaei de două ori şi a eşuat tot şi noi am reuşit să atribuim şi până la finalul anului o să vină 100 de autobuze electrice. (…)”, a mai afirmat Dan.
Până anul viitor vor sosi la Bucureşti şi 100 de troleibuze, anunţă edilul.
”Apoi tot aşa, după două achiziţii eşuate, am reuşit să alocăm contractul şi vor veni până în primăvara anul viitor 100 de troleibuze care vin de la firma poloneză Solaris. Ăsta este raportul, 0 – 300, ăsta e raportul între Gabriela Firea şi Nicuşor Dan. (...) A avut banii, n-a luat nimic, eu am avut banii, am luat 300”, a adăugat Nicuşor Dan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.